E.ON a oferit detalii referitoare la transmiterea indexului. Potrivit legii, operatorul de distribuție vine să citească la 3 luni, însă, acesta poate fi transmis și de către clienți.
Anunțul E.ON
Colosul ine cu un anunț extrem de important pentru clienți. Detaliile sunt valabile și pentru cei care au contract cu PPC sau cu ENGIE. Pentru a nu aștepta citirea operatorului o dată la trei luni și pentru a nu primi facturi eronate, E.ON recomandă transmiterea indexului.
Acest pas se poate face prin intermediul aplicației. Și PPC dar și ENGIE au același sistem, foarte simplu. De asemenea, se mai recomandă factura electronică.
În acest fel, toate serviciile necesare sunt sunt salvate pe telefon sau pe aplicație, asfel că se poate avea acces la ele oricând, fără a mai fi nevoie de alte drumuri.
„ ?? ???????̆?. ?????̆?. #?????????????! Proprietarul contorului de măsură, adică Operatorul de Distribuție, trebuie să citească indexul la maximum fiecare 3 luni, conform legislației în vigoare. Acesta are prioritate. Noi îți recomandăm transmiterea lunară a autocitirii, pentru că ținem cont de indexul tău atunci când operatorul nu reușește să îl citească.
Cea mai simplă cale de a transmite indexul este din contul de client E.ON Myline: Ești anunțat când începe perioada de transmitere; Transmiți indexul; Poți solicita emiterea facturii pe loc dacă ai activat factura electronică și astfel te asiguri că vei plăti doar ce ai consumat ”, este anunțul celor de la E.ON România pentru clienți.
Citește și: Decizia oficială! Diana Șosoacă este candidatul desemnat pentru președinția României
Cum se citește indexul afișat de contor
Pentru că există mai multe tipuri de contoare, atât pentru cele de energie electrică, cât și cele de gaze naturale, citirea acestora poate să difere astfel:
- La acele contoare de energie electrică al cărui afișaj este mecanic, se citește indexul afișat înaintea virgulei, de regulă din cadranul negru. Ce se află după virgulă, în chenarul roșu se rotunjește la valoarea unitară în sus. Indexul pe care îl trimiteți trebuie să aibă între 4 și 8 cifre. În ceea ce privește contoarele cu afișaj electronic monofazate se transmite indexul citit la adresa 1.8.0.
- La contorul de gaze naturale se citesc, în mare parte, doar primele 5 cifre, din afara chenarului roșu, de la stânga la dreapta, fără cifrele zero din față.















