Miercuri, președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă au primit vizita prim-ministrului din Țările de Jos, Mark Rutte.
Întrebat dacă Olanda se împotrivește intrării României în Schengen, Rutte a răspuns că țara sa nu e „în principiu” împotrivă. Totodată, premierul olandez a arătat cu degetul către corupția și crima organizată din România. În traducere, chiar dacă Mark Rutte nu a zis-o direct, Olanda este împotriva aderării României la Schengen.
Prin simplul fapt că insinuează că România ar putea pune în pericol siguranța spațiului Schengen, odată cu aderarea sa, Rutte dă dovadă de o obrăznicie ieșită din comun. De ce? Pentru simplul fapt că, într-o perioadă în care Ucraina a fost invadată de armata lui Vladimir Putin, România s-a dovedit a fi o adevărată pavază atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru valorile sale.
În schimb, ce a făcut Olanda? Păi, din ce reiese dintr-un comunicat dat publicității chiar de autoritățile olandeze, a periclitat siguranța UE. Potrivit unui articol publicat recent de Reuters, un olandez de 55 de ani a vândut Rusiei microcipuri ce pot fi folosite la fabricarea armelor.
„Persoana este suspectată că ar fi livrat, împreună cu alte produse, microcipuri către entități și companii din Rusia”, au transmis procurorii olandezi, conform Reuters. „Microcipurile pot fi folosite la fabricarea armelor”, au mai spus ei.
Așadar, în plină invazie a Rusiei în Ucraina, olandezii livrează microcipuri pentru mașinăria de război a lui Vladimir Putin și tot noi, românii, suntem cei care pun în pericol siguranța UE și a Occidentului.
Curat-murdar, domnule Rutte!
Eugen DINU - Comentariul este asumat integral de autor
Obraznicul domn Rutte
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

06 marExclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv
Donald Trump l-a lăudat pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington, dar l-a confundat cu premierul României

12-01-2026 21:31Exclusiv
Surse: Pro TV i-a prelungit contractul Andrei și l-a dat afară pe Măruță. Nimeni din echipă nu a știut nimic

19-12-2025 09:10Exclusiv
EXCLUSIV. Afaceristul spaniol care are cele mai multe hoteluri în țara natală vine în România. Ofertă depusă pentru unitatea de cazare deținută de familia fostului președinte al LPF. Reacție de zile mari din partea lui Dumitru Dragomir

13-12-2025 16:51Entertainment



