Ochelari cu bani de la stat. Cine poate primi cei 500 de lei și ce condiții trebuie să îndeplinească

Autor: Luciana Polite

Publicat: 04-03-2025 08:27

Actualizat: 04-03-2025 08:29

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

La final de februarie, în cadrul unei ședințe, Guvernul a stabilit că și în anul 2025 vor fi dați bani pentru ochelari, din bugetul de stat. Chiar dacă suntem într-un an cu măsuri de austeritate, tăieri de salarii și indemnizații, iată că autoritățile au găsit de unde să dea acest ajutor. Ordonanța fusese dată din anul 2024 și anunța clar obligația de a da cel mult 500 de lei pentru angajați, pe care să-i folosească inclusiv pentru dispozitive speciale de corecție.

Potrivit deciziei luate pe data de 20 februarie, pentru aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 53/2024, autoritățile și instituțiile publice trebuie să le deconteze angajaților acești bani. Nu contează în ce departament lucrează sau ce funcție ocupă. În primă fază, Ministerul Muncii ceruse să se dea beneficiul pentru cine stă măcar 2 ore pe zi în fața calculatorului. Se pare că legea prevede acum doar să stai o parte semnificativă din program în fața ecranelor.

ochelari (2)

Pentru a primi cei 500 de lei, angajații trebuie să meargă la un control medical încă de când se angajează. Ulterior, vor fi nevoiți să facă alte controale periodice. Dacă se dovedește că de la locul de muncă i s-a deformat vederea, va avea nevoie de ochelari. Cheltuiala, în limita amintită, este decontată.

CITEȘTE ȘI: Bătaie pe un job la stat, în ciuda salariului derizoriu. Motivul incredibil pentru care locul de muncă a fost atât de dorit de către candidați

Procedura prin care se obțin banii de ochelari pentru angajații de la stat. Ce acte ai nevoie pentru a primi ajutorul

Potrivit legii, sunt vizate acele dispozitive care „vizează corectarea optică pentru distanță intermediară sau prevenirea dificultăților vizuale în raport cu o activitate, la un post de lucru, care implică un echipament cu ecran de vizualizare”. Pentru a primi decont la ochelari, trebuie să duci următoarele documente:

  • Recomandarea medicului de medicina muncii și rezultatele examenului oftalmologic;

  • Factură fiscală;

  • Bon fiscal sau extras de cont pentru plățile efectuate prin virament bancar.

Dacă perechea de ochelari costă peste 500 de lei, diferența va fi plătită de bugetar. Conform proiectului de hotărâre „obligația decontării achiziției de dispozitive de corecție speciale revine angajatorului, care trebuie să respecte prevederile art. 5 –15 din Hotărârea Guvernului nr. 1028/2006.”, în acord cu Directiva 90/270/CEE, care stabilește standardele privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, transpusă în legislația națională prin HG nr. 1029/2008.

CITEȘTE ȘI: Cardurile românilor, alimentate cu 375 de lei. Guvernul a decis ca pensiile acestor seniori să fie majorate cu o sumă considerabilă în perioada următoare

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri