Odraslele unui milionar din Israel au pus ochii pe România. Afaceriștii vor să aducă milioane de euro într-un proiect de anvergură din țara noastră

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 02-10-2024 09:30

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

România rămâne în vizorul unei familii ce controlează o avere uriașă. Moștenitorii unui milionar din Israel au decis să investească alte milioane de euro la noi în țară, într-o afacere de anvergură ce se bucură deja de succes.

Este vorba despre cei care au preluat moștenirea omului de afaceri Shlomo Tisser, care a încetat din viață acum aproape doi ani.

Înainte de moartea sa, milionarul din Israel a predat conducerea executivă a companiei Villar International fiului său, Matan Tisser. Acum, moștenitorii afacerii ce are o capitalizare bursieră de peste 670 milioane euro ar pregăti o nouă investiție în România.

Grupul ar considera în prezent extinderea afacerilor Archivit, una dintre cele mai mari firme de arhivare a documentelor din România. Cum? Prin creșterea capacității de depozitare a parcului său logistic VLPark Bucharest South, din Popești-Leordeni.

Te-ar putea interesa și: Buncărul miliardarilor, securizat de israelieni. Cine sunt cei 89 de locuitori ai insulei exclusiviste pe care o apără un gard de radare de înaltă tehnologie

La cât se ridică investiția pregătită de moștenitorii unui milionar din Israel

Compania „a sesizat oportunitatea unei investiții care să asigure mărirea capacității de depozitare pentru activitatea de arhivare pe care o desfășoară“, potrivit Profit.ro.

Planul ar include construirea a alte două hale - una folosită de Archivit, alta ce va fi scoasă la închiriat -, pe lângă cele două deja existente, precum și a unei clădiri de birouri alipită halei existente la intrarea în parcul logistic.

Astfel, suprafața de depozitare s-ar dubla, de la 16.000 de metri pătrați la aproape 31.000 de metri pătrați. Costul total al investiției ar fi de 6,6 milioane de euro.

Compania a promovat un Plan Urbanistic de Detaliu care, până acum, a intrat pe ordinea de zi a Consiliului Local Popești-Leordeni de două ori, însă a fost retras de fiecare dată înainte de a fi supus aprobării, precizează sursa citată.

Te-ar putea interesa și: Miliardarii israelieni au pus mâna pe terenul unei fabrici din România. Proiectul de amploare al dezvoltatorului străin este pregătit pentru demarare

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri