Jurnalistul Radu Tudor a analizat tensiunile dintre SUA și China, în contextul vizitei lui Nancy Pelosi în Taiwan. Tudor afirmă că avem de-a face cu o ofensivă fără precedent a marilor dictaturi Rusia și China.
Jurnalistul susține că poziția Chinei reprezintă o „imixtiune foarte, foarte directă și brutală în deciziile de politică externă ale Statelor Unite”.
„Situația, din punct de vedere securitar în zona Mării Chinei de Sud este dificilă de foarte, foarte mulți ani. Gestul pe care îl face Nancy Pelosi este unul strict politic și Beijingul nu ar trebui să reacționeze cu măsuri militare la acest gest pe care îl face președintele Camerei Reprezentanților Statelor Unite. Cred că avem de-a face cu o un mesaj de raliere a tuturor democrațiilor lumii în fața unei ofensive fără precedent a marilor dictaturi Rusia și China.
Și este momentul în care majoritatea liderilor lumii ar trebui să adopte o astfel de atitudine și un astfel de mesaj. Poate și alții, lideri ai unor instituții internaționale, sau președinți de stat, sau șefi de parlamente ar trebui să se gândească să facă astfel de gesturi, pentru că este momentul în care toate democrațiile lumii trebuie să se așeze la aceeași masă și să transmită un mesaj ferm și foarte clar de avertisment dictatorilor. Rusia și China să nu se joace cu securitatea și cu pacea lumii.
Este o imixtiune foarte, foarte directă și brutală în deciziile de politică externă ale Statelor Unite. Chiar dacă am văzut un mesaj din partea Casei Albe în care președintele Joe Biden nuanțează foarte mult vizita președintelui Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, în Taiwan, trebuie să înțelegem un singur lucru există o țară care dorește să aibă un destin separat de China comunistă și acest lucru trebuie respectat. Acolo sunt 22 de milioane de oameni. Taiwanul este o entitate care dorește libertate și democrație.
Ori chestiunea asta trebuie, într-un fel, sprijinită pe plan mondial. Și Statele Unite, ca lider al lumii libere, dau un semnal foarte, foarte serios în acest moment, după ce China, alături de Rusia, s-a implicat într-un război hibrid și într-un război ideologic extrem, extrem de dur, agresiv la adresa lumii occidentale. Așadar, e momentul în care se separă apele, dictaturile cu dictaturile și democrațiile cu democrație”, a spus Radu Tudor, la Antena 3.
'Ofensivă fără precedent a marilor dictaturi Rusia și China. Statele Unite, ca lider al lumii libere, dau un semnal foarte, foarte serios în acest moment' - Mesajul lui Radu Tudor
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 02-08-2022 20:03
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



