Oferte de nerefuzat la Ryanair-Unde puteți zbura cu doar 9,99 euro

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 10-10-2018 21:39

Actualizat: 10-10-2018 20:45

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ryanair, una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost, lansează o nouă rută începând cu anul 2019. Aceasta va deputa în aprilie și va avea pornirea din București.


„Suntem încântaţi să anunţăm o nouă rută din Bucureşti către Chania, Grecia, care va debuta în aprilie 2019 şi va fi operată cu o frecvenţă de două zboruri săptămânale ca parte a programului vară 2019. Pentru a sărbători, scoatem la vânzare locuri din Bucureşti de la doar 9,99 euro pentru călătorii în perioada octombrie – decembrie. Această ofertă este disponibilă pentru rezervări până la miezul nopţii, joi, 11 octombrie”, a declarat Olga Pawlonka, Ryanair, potrivit Agerpres.


Clienţii români şi vizitatorii vor beneficia de tarife mai mici şi de ultimele îmbunătăţiri ale programului „Always Getting Better”, care include: tarife reduse pentru bagaje (tarif redus de 25 euro x bagaj de 20 kg; tarif redus de 8 euro x bagaj de 10 kg), Ryanair Rooms cu 10% în Credit de Zbor şi Ryanair Transfers – opţiuni variate de transport terestru cu noul partener Car Trawler, potrivit unui comunicat al companiei aeriene.


Vezi și 
Vești bune! Românii vor avea parte de o minivacanță

Schimbare radicală! Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare


EXCLUSIV! Referendumul pentru familie scoate la lumină „Afacerea Buletinelor”! Cum au ajuns mii de oameni să fie domiciliați la aceeași adresă – Sume grase obținute
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri