Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a avut o primă reacţie la discursul rostit luni la Moscova, de Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste, de către preşedintele rus Vladimir Putin, a insistat că NATO nu plănuia să atace Rusia.
"Haideţi să repetăm. Ţările NATO nu intenţionau să atace Rusia. Ucraina nu intenţiona să atace Crimeea. Militarii ruşi mor nu apărându-şi patria, ci încercând să ocupe alta. Nu există motive raţionale pentru acest război dincolo de ambiţiile imperialiste bolnave ale Rusiei", a comentat Podoliak, pe contul său de Twitter.
În discursul său de luni din Piaţa Roşie din Moscova, Putin a susţinut că Rusia "a realizat o intervenţie preventivă" în Ucraina pe fondul ameninţărilor venite din partea NATO şi a Occidentului şi a dat asigurări că a fost vorba despre "o măsură necesară", "unica posibilă în această situaţie".
Putin a mai afirmat că, în decembrie 2021, Rusia a chemat Occidentul la "un dialog sincer" şi la "găsirea de soluţii şi înţelegeri rezonabile întru binele comun", dar că "totul a fost în zadar", fiindcă ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice nu au vrut să audă, ceea ce, a apreciat preşedintele rus, "însemna de fapt că aveau cu totul şi cu totul alte planuri.", conform agerpres.ro.


















