Olaf Scholz, vizită-fulger în Ucraina după doi ani, cu trenul de noapte. Darul cancelarului german pentru președintele Volodimir Zelenski

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 02-12-2024 11:58

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După o pauză de doi ani, actualul cancelar al Germaniei a revenit la Kiev într-o vizită-fulger, ținută în mare secret. Olaf Scholz a călătorit discret, cu trenul de noapte, și nu a venit cu mâna goală. I-a adus președintelui Ucraina un dar care îl umple de bucurie pe acesta din urmă.

După o perioadă de tăcere, liderul german a revenit la Kiev pentru a reafirma sprijinul Berlinului pentru Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei. În timpul unei vizite neanunţate în capitala Ucrainei, cancelarul german Olaf Scholz i-a promis lui Volodimir Zelenski un ajutor prețios, relatează Reuters.

Echipament militar în valoare de 700 milioane de dolari pentru Zelenski

Cancelarul a afirmat că aduce un pachet nou de ajutor militar german. De menționat că reputaţia cancelarului are nuanțe opuse, de apreciere, dar și de contestare în țara aflată în război, notează presa occidentală.

Astfel, liderul de la Berlin a făcut cadou Ucrainei echipament militar în valoare de aproape 700 milioane de dolari.

Într-o postare pe social media, Scholz a precizat că pachetul de ajutor va fi livrat în luna noiembrie. În continuare, politicianul a confirmat că Ucraina se poate baza pe Germania. „Noi spunem ce facem”, a scris el pe social media, continuând: „Şi facem ce spunem”.

Scholz și-a reafirmat spriijinul pentru Ucraina

Potrivit AFP, a fost a doua vizită a cancelarului în Ucraina de la lansarea invaziei Rusiei în această țară, la începutul anului 2022.

zelenski scholz

„Am mers la Kiev în această seară: cu trenul printr-o țară care se apără de războiul de agresiune rusesc de peste 1.000 de zile”, a scris Scholz într-o postare pe rețeaua X (fostă Twitter), duminică noaptea. „Aș dori să clarific aici, la fața locului, că Germania va rămâne cel mai puternic susținător al Ucrainei în Europa”, a mai afirmat cancelarul german, pe 2 decembrie.

CITEȘTE ȘI: Una dintre puterile Europei vrea să iasă din Uniunea Europeană! Ar putea organiza un referendum anul acesta!

Germania se opune vehement aderării Ucrainei la NATO

După Statele Unite, Germania este cel mai mare furnizor de ajutor militar, însă Scholz a fost intens criticat pentru reticenţa sa de a furniza rachete cu rază lungă de acţiune.

Cu puțin timp înainte de finalul mandatului său la Casa Albă, președintele Joe Biden a aprobat furnizarea acestui tip de rachete de ultimă generație către Ucraina. Decizie care a însemnat practic un restart al conflictului armat din țara vecină, fiind urmat de represalii severe ale armatei ruse.

De asemenea, cancelarul german este cunoscut și ca un oponent vocal al dorinței președintelui ucrainean ca țara sa să adere la NATO cât mai curând posibil.

CITEȘTE ȘI: Pensionara Angela Merkel a dat lovitura. Fostul cancelar german își va umple conturile în perioada următoare. Cât costă „amintirile” politicianului

 

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri