Oligarhul rus Roman Abramovici se implică în negocierile pentru oprirea războiului! Aleksandr Rodnianski: 'Este singurul care a răspuns apelurilor de ajutor'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 28-02-2022 16:15

Actualizat: 28-02-2022 16:01

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ucraina i-a cerut miliardarului rus Roman Abramovici, patronul clubului englez de fotbal Chelsea, să acţioneze ca mediator în negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia, relatează EFE.


Potrivit unui purtător de cuvânt al lui Abramovici, guvernul ucrainean l-a contactat pe miliardarul rus pentru a ''ajuta la negocierile pentru pace''.


În plus, regizorul ucrainean Aleksandr Rodnianski a anunţat că Abramovici a fost singurul care a răspuns la apelurile Ucrainei.


''Pot confirm că partea ucraineană a încercat să găsească pe cineva în Rusia dispus la a ajute în negocierile pentru pace. Există o relaţie cu el prin intermediul comunităţii evreieşti şi i s-a cerut ajutor. Deşi influenţa lui Abramovici este limitată, el este singurul care a răspuns apelurilor de ajutor'', a precizat Rodnianski.

Abramovici a anunţat, sâmbătă, că renunţă la administrarea clubului Chelsea în favoarea fundaţiei caritabile a grupării.


Conform presei israeliene, ţară al cărei paşaport îl posedă Abramovici, miliardarul rus participă în Belarus la negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia, însă acest fapt nu a fost confirmat,
informează agerpres.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri