Moartea economistului Mircea Coșea, decedat la vârsta de 83 de ani, a generat multe reacții în spațiul public. Unul dintre mesajele referitoare la dispariția profesorului a venit din partea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
„Agenția Națională de Administrare Fiscală își exprimă profundul regret față de dispariția domnului Mircea Coșea, personalitate marcantă a mediului academic și economic din România”, se arată în postarea apărută pe Facebook.
ANAF, mesaj după decesul lui Mircea Coșea: „Profesionalismul și spiritul său analitic vor rămâne drept repere importante pentru generațiile viitoare”
Reprezentanții ANAF au pus accent pe activitatea lui Coșea. Acesta a contribuit la evoluția sectorului economic din România.
„Prin activitatea sa remarcabilă, domnul Mircea Coșea a contribuit semnificativ la dezvoltarea gândirii economice și la consolidarea dialogului public în domeniul politicilor economice și fiscale.
Profesionalismul și spiritul său analitic vor rămâne drept repere importante pentru generațiile viitoare.
Adresăm sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au transmis cei din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală
Avertismentele lui Coșea despre economia românească
În ultimele sale apariții publice, Mircea Coșea a descris economia românească, ajunsă într-un punct critic, incapabilă să mai facă față șocurilor fiscale suplimentare. El a avertizat că perioada de după sărbătorile de iarnă va fi extrem de grea.
Mircea Coșea a constatat că România a traversat mai mulți ani de stabilitate artificială, susținută de consum, împrumuturi și măsuri temporare. Formula nu mai funcționează, potrivit spuselor sale.
Economistul s-a arătat convins de faptul că mărirea taxelor și a impozitelor nu mai produce efectul urmărit. Din contră, chiar riscă să pună în pericol mediul privat, să reducă investițiile și să frâneze consumul.
Mircea Coșea a criticat în mod constant lipsa unei viziuni economice pe termen lung. Conform afirmațiilor lui, România reacționează la crize, nu le anticipează.
Probleme de sănătate
În prima parte a acestei luni, Mircea Coșea lansase un mesaj pe pagina personală de Facebook, făcând dezvăluiri cu privire la faptul că fusese internat la Spitalul Floreasca din cauza problemelor de sănătate.
„Săptămâna trecută am avut probleme de sănătate, ceea ce nu este surprinzător la vârsta mea. Am fost internat la Spitalul Floreasca, etajul 2, salonul 227. Domnul prof. dr. Mircea Beuran, președintele Academiei de Științe Medicale, m-a «reparat» și de această dată. Îi mulțumesc, îl admir, îi sunt recunoscător, dar nu despre domnia sa vreau să vorbesc de această dată.
Stimați prieteni, sănătatea este mai bună decât toate, dar uneori ea depinde nu doar de știința medicală, ci și de modul cum aceasta este aplicată. În cazul de față, am văzut și am simțit pe propria piele cum știința eminentului profesor s-a aplicat de către o categorie puțin cunoscută a mediului sanitar, aceea a asistenților medicali.
Cum spuneam, am fost internat în salonul 227, etaj 2, Floreasca. Este un salon post operatoriu cu 10 paturi. Meseria mea, care timp de aproape 60 de ani mi-a intrat în sânge, nu m-a lăsat ca între branule, perfuzii și colectări să nu «analizez» modul cum funcționează sistemul sanitar, pe un eșantion reprezentat de salonul cu pacienți aflați în chinurile durerilor și stresului post operatoriu.
Concluzia: surprinzătoare dar adevărată. O săptămână, 24 din 24, am asistat la o activitate de excelență.
Doamnele și domnișoarele asistente au performat la cel mai înalt nivel de competență, de responsabilitate și de comportament super civilizat, de o empatie permanentă față de fiecare pacient în parte. Dacă nu ar fi aparent incompatibilă cu «spitalul», pot spune că își practică meseria cu eleganță.
De Ziua României, fiind pacient, m-am simțit și eu mândru că sunt român, pentru că beneficiam de înalta calitate a muncii unor românce: doamnele și domnișoarele asistente medicale”, notase Coșea



















