Unii cercetători sunt rezervaţi în privința expunerii tinerilor voluntari la un virus pentru care nu există un tratament clar. Alţii spun că riscurile îmbolnăvirii cu Covid-19 la cei tineri și sănătoși sunt minime, în timp ce beneficiile aduse societății sunt mari.
În luna septembrie, Financial Times a scris că Londra va găzdui primele ”teste de încercare” pentru Covid-19, în care voluntari sănătoși sunt infectați intenționat cu coronavirus cu scopul de a evalua eficacitatea unor vaccinuri experimentale.
Studiile, finanțate de guvernul Regatului Unit, sunt programate să înceapă în ianuarie la o unitate de carantină din estul Londrei, potrivit unor persoane implicate în proiectul ce va fi anunțat săptămâna viitoare.
Voluntarilor li se va administra vaccinul, iar după aproximativ o lună vor fi ”încercați” cu o doză de Sars-Cov-2, virusul care provoacă boala Covid-19, în condiții controlate.
Aproximativ 2.000 de potențiali voluntari s-au înscris pentru aceste teste de încercare în Marea Britanie, potrivit 1Day Sooner, organizație care a atras 37.000 de astfel de voluntari la nivel global.
Metoda tradițională de testare clinică presupune zeci de mii de participanți în ultima fază, iar cercetătorii ar avea greutăți în a atrage destule persoane în studiile făcute pentru mai multe vaccinuri.
Vezi și:
Avocatul Gheorghe Piperea solicită demisia lui Klaus Iohannis: ‘Primul care ar trebui să demisioneze’
Diferențe uriașe! Cu cât este mai mare salariul unui parlamentar decat al unui român de rând
Super veste pentru proprietarii acestor magazine. Statul le va plăti jumătate din chirie


















