Omul lui Traian Băsescu, despre situația plafonării din energie: 'E o problemă de fond a celor care conduc România și o tâlhăresc pur și simplu'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 09-01-2023 20:45

Actualizat: 09-01-2023 20:43

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Marius Pașcan, prim-vicepreședintele PMP, a vorbit despre situația eliminării declarației privind locul de consum al energiei electrice, luni, pe B1 TV, și a afirmat ironic că „legea nu este retroactivă, dar prostia este proactivă și retroactivă deopotrivă”.


Întrebat despre amendamentul care ar fi trebuit să elimine declarația privind locul de consum, prim-vicepreședintele PMP a spus:

„Legea nu este retroactivă, dar prostia este proactivă și retroactivă deopotrivă și per sempre (pentru totdeauna, n.r.). Doar cât s-a discutat și în emisiunea dumneavoastră, câți specialiști s-au antepronunțat încă înainte de promulgarea actului normativ. Mai mult decât atât, constatați că în societatea românească de astăzi guvernații știu tot, nu au nevoie de consultare, nu ascultă, de pildă, sindicatele, clasele sociale, n-au o discuție cu zona socială, și atunci se ajunge la astfel de soluții, dar firește că ele sunt deliberat fortuit promovate astfel încât tot statul să aibă de câștigat”.

„Prin tergiversare, prin neaplicare, se ajunge în situația în care rămân banii, totuși, la bugetul de stat, în loc să meargă către cei cărora le sunt destinați, și atunci este un simulacru de a ajuta, de fapt, cetățeanul”, a continuat el.


„Ajută bugetul de stat, ajută interesele lor și asta este realitatea, lipsa de dialog este, însă, un cancer al acestei societăți, pentru că demonstrează că cei care sunt în fruntea instituțiilor statului, cei care conduc ministerele, cum e și acesta, foarte important în această perioadă, să nu dialoghezi cu cei care te-au pus acolo, cei pe care îi reprezinți, în numele cărora administrezi averea statului, este pur și simplu o crimă, o crimă împotriva poporului român, a intereselor sale și o profitorie legată de averea statului, că nu administrează averile lor, ci ale acestei țări”, a adăugat Marius Pașcan.

„Ia gândiți-vă cum se întâmplă că, de pildă, alții, pe resurse pe care le are România, de pildă, că noi avem și în energie, avem și în petrol, în combustibil, avem în foarte multe domenii resurse minerale ale solului, noi suntem săraci, când alții din deșert au făcut mari orașe și au construit imperii pe astfel de resurse pe care le are România cumulat, și noi suntem tot mai săraci. E o problemă de fond a celor care conduc România și o tâlhăresc pur și simplu”, a mai spus fostul parlamentar, conform b1tv.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri