Într-o dimineață caldă de toamnă, Dan s-a trezit. Căldura părea insuportabilă. Simțea nevoia să se răcorească, așa că s-a dus la baie și s-a spălat pe față. Apa, rece ca gheața, l-a trezit instant. Și-a amintit că e în campanie pentru prezidențiale și, uitându-se în oglinda curată ca lacrima, și-a zis: „Haide, Dane, știu că poți! Nici Hagi n-a înscris la toate fazele, dar în meciurile importante a marcat. Mamăăă, și ce goluri! Așa vei înscrie și tu de data asta. Trebuie să înscrii, trebuie să marchezi în marea finală, golul decisiv va veni. Trebuie să vină, trebuie să ajungi președinte. Odată ajuns la Cotroceni, votanții tăi n-au de ce să se supere dacă nu vei reuși în calitate de președinte, fiindcă nici Hagi n-a înscris de fiecare dată”.
Dan, acest Hagi al fondurilor europene, simți deodată un fior care îl îngheță. Băieții cu „ochii albaștri”, cei despre care susținea că nu există până în acele zile de toamnă, au apărut de nicăieri și deodată lucrau împotriva lui.
Și chiar nu înțelege ce au cu el? El, cel pe care l-au dorit până și americanii. L-au dorit… Eh, mult spus! A fost în probe în SUA și a vrut să ajungă la unul dintre secretarii „scouter”-ului suprem, dar cum acesta era ocupat, s-a mulțumit și cu secretarul asistentului secretarului. Dar ce mai contează cu cine s-a întâlnit? Câți dintre noi au ajuns în SUA? El a ajuns. Cu el la Cotroceni, un alt caz Caracal nu s-ar mai întâmpla. Poate că nici ăsta nu s-ar fi întâmplat. Și dacă s-ar fi întâmplat, nu i s-ar fi putut reproșa ceva, că nici Hagi n-a înscris de fiecare data, nu-i așa?
Deodată, un sentiment mai puternic decât frica îl copleși. Și-a amintit de masa bogată din Spania, cu care a fost întâmpinat de românii din Barcelona. Gustul de jamon și scoici i se topea și acum în gură.
Fără să mai zăbovească, deschise ușa de la baie și strigă: „Olguțo, te rog, fă-mi o omletă!”.
Eugen DINU
P.S.: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu personaje din lumea reală este pur întâmplătoare.
Opinie: ‘Salut, vreau să mă votezi! Nu știu dacă voi reuși ca președinte, dar nici Hagi n-a înscris de fiecare dată’
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



