La scurt timp după ce armata rusă a invadat Ucraina, multe țări europene au oferit sprijin total pentru cei care au fugit din calea războiului, printre acestea numărându-se și Polonia. La mai bine doi ani și jumătate de la izbucnirea conflictului, polonezii sunt tot mai deranjați de opulența refugiaților ucraineni. Recent, situația a fost prezentată în termeni duri chiar de către ministrul Apărării din această țară.
Polonia este una dintre țările care a oferit sprijin pentru refugiații ucraineni după izbucnirea războiului cu Rusia. Astfel, cei care au ales această țară au primit nenumărate beneficii pentru a se putea acomoda la noua lor viață. Totuși, la mai bine de doi și jumătate de la pornirea conflictului dintre Ucraina și Rusia, polonezii sunt tot mai deranjați de comportamentul refugiaților ucraineni.
Revolta polonezilor față de opulența ucrainenilor
Mai exact, polonezilor nu le place deloc opulența unor refugiați din Ucraina care trăiesc de ceva timp în Polonia. Situația a fost prezentată chiar de ministrul Apărării din Polonia, Władysław Kosyniak-Kamysh. În cadrul unui interviu, el a subliniat că polonezilor le displace în mod special faptul că refugiații din Ucraina se cazează la hoteluri luxoase și conduc mașini extrem de scumpe, sfidând astfel opinia publică din această țară. Toate aceste extravaganțe sunt făcute în contextul în care refugiații ucraineni beneficiază în Polonia de asistență medicală și educație gratuite.
„Problema este că e groaznic pentru societatea noastră să vadă cum tinerii din Ucraina conduc cele mai bune mașini și își petrec weekend-urile în hoteluri de cinci stele. Și acest lucru este nedrept față de polonezi. Ei (e vorba de refugiați ucrainieni, n.ed.) beneficiază aici de sănătate și educație gratuite. Ca să nu mai vorbim de furnizarea de arme și alte tipuri de asistență acordate Ucrainei”, a declarat ministrul Apărării din Polonia.
Beneficiile oferite refugiaților ar putea fi sistate
Mai mult, Władysław Kosyniak-Kamysh susține că privarea de beneficii sociale a bărbaților ucraineni în vârstă de recrutare ar trebui aplicată și în alte țări europene, inițiativă ce a fost propusă, în urmă cu ceva timp, de șeful Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski.
„În urmă cu câteva luni, am declarat deja că vom ajuta statul ucrainean dacă dorește să ajungă la cetățenii săi, care sunt obligați să-și apere țara și care se află acum în Polonia. Atunci a fost o vâlvă printre angajatorii polonezi că, dacă Polonia va pune în aplicare o astfel de decizie, mulți refugiați ucrainieni vor pleca în Germania sau Italia, de aceea decizia despre care vorbește ministrul Sikorski ar trebui să aibă o dimensiune paneuropeană”, a mai spus Władysław Kosyniak-Kamysh.
















