După Revoluția din 1989, multe dintre orașele mai mici din țara noastră și-au pierdut din strălucirea de altădată. În această situație se regăsesc mai multe urbe din Banat, care au ajuns doar niște umbre ale trecutului. Cu toate că s-a mai încercat salvarea anumitor clădiri istorice, majoritatea obiectivelor turistice au rămas în paragină. Astfel, aceste locuri care ar putea atrage turiștii ca un magnet par acum uitate de vremuri.
Aflate în sud-vestul și vestul României, orașele din regiunea istorică a Banatului s-au dezvoltat treptat începând cu secolul al XVIII-lea, când acest ținut aflat la frontiera imperiilor Austriac și Otoman, dar și la contactul cu Transilvania și Țara Românească, a devenit o destinație pentru zeci de mii de coloniști germani (șvabi).
Aflate la zeci de kilometri de Timișoara și legate de ea, încă din secolul al XIX-lea, prin căi ferate și drumuri accesibile, localitățile Lugoj, Caransebeș, Oravița, Anina, Reșița și Băile Herculane s-au transformat treptat în orașe cosmopolite, cu populații dominate de locuitori români sau șvabi și cu numeroase minorități.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Banatul era una dintre cele mai moderne regiuni ale Imperiului Austriac, iar piețele centrale ale orașelor sale, dominate de clădiri impozante, ilustrau prosperitatea ținutului. Situația regiunii avea să se schimbe în secolul XIX, iar în ultimele decenii multe dintre orașele sale au intrat în declin.
Orașele din România care par uitate de vremuri
Centrele orașelor Lugoj, Oravița și Caransebeș, vechi târguri și noduri de comunicație din regiune și-au pierdut din animația din trecut, devenind mai liniștite, dominate de clădiri vechi de secole, acum nelocuite sau nefolosite, peste care timpul și-a pus amprenta. Băile Herculane, cea mai căutată stațiune balneară din sud-vestul României, a păstrat, la rândul ei, un ansamblu de clădiri istorice valoroase, însă multe dintre acestea au rămas părăsite și periclitate.
Peste 35.000 de oameni locuiesc în Lugoj (județul Timiș), unul dintre vechile orașe ale Banatului, important târg medieval, dar și centru cultural și religios în trecut.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Lugojul român și Lugojul german, două localități distincte despărțite de râul Timiș, s-au unit într-o singură urbe, locuită de români, șvabi, balcanici, evrei și maghiari. Un pod de fier, lung de 35 de metri, ale cărui componente au fost construite în Uzinele StEG din Reșița, le conectează din anul 1902.
Anul trecut, podul a intrat în restaurare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, însă ulterior lucrările au fost oprite, odată cu finanțarea lor.
Liniștea s-a așternut peste aceste urbe
Centrul istoric al orașului Caransebeș oferă o priveliște asemănătoare celui din Lugoj, cel puțin în privința parcurilor cu arbori bătrâni, în jurul cărora au fost construite cele mai impozante clădiri.
Caransebeș, un oraș cu 22.000 de locuitori, aflat la mai puțin de 50 de kilometri de Lugoj, s-a dezvoltat pe locul unor așezări antice aflate la confluența văilor Timișului, Bistrei și Sebeșului, fiind un nod de comunicație important al regiunii.
Centrul istoric cuprinde numeroase clădiri din secolul al XIX-lea, dar și biserici mai vechi, valoroase pentru comunitate. Unele construcții au avut de suferit în ultimele decenii, ajungând în pragul prăbușirii.
Orașul Oravița, un vechi centru al comerțului și mineritului, cu mai puțin de 10.000 de locuitori, cuprinde și el aproape 50 de clădiri monument, multe fiind însă lăsate să se degradeze.
Cea mai faimoasă dintre ele este Teatrul „Mihai Eminescu”, o clădire elegantă, cu o arhitectură inspirată de cea a unui teatru vienez, construită la începutul secolului al XIX-lea. Lucrările de renovare din ultimii ani, nefinalizate, au redus riscurile ruinării edificiului.
Aproape la fel de vechi, clădirile stației de cale ferată a Oraviței au avut însă mai mult de suferit. Cele mai multe dintre clădirile gării, vechi din secolul al XIX-lea, sunt în stare avansată de degradare, iar unele s-au ruinat pentru totdeauna. Oravița este legată de orașul minier Anina printr-una dintre cele mai vechi căi ferate montane din România, înființată la mijlocul secolului al XIX-lea și folosită în prezent în scop turistic.
