Un obicei banal în majoritatea statelor europene a fost interzis în zeci de orașe din Iran. Este vorba despre plimbatul câinilor de companie. Aproape 20 de localități din această țară au interzis proprietarilor de patrupede să le mai plimbe pe stradă, motivele invocate fiind cel puțin bizare.
Recunoscut deja pentru politicile sale extrem de restrictive și chiar abuzive, statul Iran vine cu o nouă măsură halucinantă. Mai exact, în zeci de orașe ale acestei țări a fost interzis plimbatul câinilor de companie pe stradă.
Astfel, proprietarii nu-și vor mai putea plimba patrupedele pe străzile din aproape 20 de orașe din Iran. Potrivit presei locale, autoritățile au invocat motive de igienă, siguranță și ordine publică. Mai mult, unii clerici musulmani consideră că a mângâia un câine sau a intra în contact cu saliva acestuia este un gest impur. În plus, unii lideri politici și religioși susțin că plimbarea unui câine pe stradă este un gest de opulență și un simbol al influenței occidentale. Cu toate acestea, în Iran nu există nicio lege care să interzică deținerea câinilor, iar mulți oameni dețin animale de companie.
„Vor fi luate măsuri legale împotriva contravenienţilor”, a transmis jurnalul reformist Etemad, citând un oficial din orașul Ilam.
În ultimele zile, 17 orașe iraniene, printre care se numără Isfahan, Yazd, Kerman şi Ilam, au interzis plimbarea câinilor în locurile publice.
„Plimbarea câinelui este o ameninţare la adresa sănătăţii publice, a păcii şi a bunăstării", a declarat Abbas Najafi, procuror al orașului Hamedan.
Zeci de orașe din Iran interzic plimbatul câinilor în locurile publice
În ciuda faptului că în Teheran este în vigoare o astfel de directivă a poliţiei încă din 2019, interdicția nu a fost aplicată în mod efectiv. Astfel, în capitala țării, mulți oameni îşi plimbă câinii pe străzile şi în parcurile din cartierele de lux. În plus, în aceste zone exclusiviste sunt foarte multe magazine dedicate animalelor de companie.
În anul 2021, 75 de deputați au semnat o petiție în care condamnau dur deținerea de animale de companie, gest ce era descris ca o „problemă socială distructivă” pentru societatea iraniană.
„Deţinerea de câini din alte motive decât păstoritul, vânătoarea şi protecţia este considerată condamnabilă". "Dacă această practică seamănă cu cea a non-musulmanilor, promovează cultura lor sau provoacă daune şi tulburări de vecinătate, ea este considerată interzisă", declara, în 2017, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei.
Autoritățile din oraşul Shahin Shah au luat în 2016 o decizie care a provocat nemulțumire în rândul oamenilor. Atunci, au început să fie confiscate animalele de companie pentru a combate „cultura occidentală vulgară”.



















