Orășelul uitat al României unde marii retaileri fac coadă. Se află la o aruncătură de băț de București și are locuitori cât o comună mai mare din Ilfov

Autor: Adrian Dumitru

Publicat: 26-09-2025 13:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Mizil, oraș din județul Prahova aflat la aproximativ o oră și jumătate de București, a devenit un punct de atracție pentru marii retaileri.

Lidl a inaugurat recent un magazin de mari dimensiuni pe strada Mihai Bravu, la intrarea dinspre DN1B, în apropiere de benzinăria OMV, un reper cunoscut pentru traficul intens de weekend pe ruta București–Buzău.

Noul spațiu a înlocuit magazinul mai mic deschis anterior, iar mutarea a fost motivată de vânzările ridicate, potrivit primarului Silviu Călin Negraru.

„Lidl a deschis noul magazin de mai bine de o lună. Înainte, a avut un magazin mai mic, dar, din ce am înțeles de la reprezentanții săi, vânzările au fost foarte mari și de aceea l-au mutat la marginea orașului și au făcut un magazin mult mai mare. Iar acum se lucrează la construcția unui Kaufland lângă Lidl. Este aproape gata și, probabil, va fi deschis în luna octombrie. Avem și Penny, cât și Profi“, a declarat Negraru pentru Ziarul Financiar.

Lanțurile Penny și Profi operează deja unități în Mizil, iar Kaufland, liderul pieței de retail, pregătește un magazin care urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului 2025.

Kaufland

Mizil, mai mult decât o piață de consum

Deși retailul modern este în expansiune, autoritățile locale subliniază că Mizil nu își dorește să fie doar o piață de consum. Poziția geografică – aproape de București și de o piață de desfacere majoră – și forța de muncă disponibilă fac din oraș un punct atractiv pentru investiții în producție.

Printre proiectele importante se numără fabrica de mezeluri a companiei Ana și Cornel, o fabrică de perne realizată de Meltem Textil, unitatea de producție de filtre de aer a firmei Eversted și fabrica de hrană pentru animale de companie construită de Pet Factory.

De asemenea, compania Agsira a inaugurat recent o unitate de prelucrare a drojdiei de bere. Alte discuții sunt avansate pentru deschiderea unei fabrici de bomboane de ciocolată și a unei unități de construcții metalice.

Economia locală: cifre și perspective

În prezent, în Mizil funcționează aproximativ 1.400 de agenți economici, cu aproape 2.400 de angajați, potrivit datelor publice. Totuși, primarul Silviu Călin Negraru estimează că în oraș lucrează în realitate circa 5.000 de persoane.

Diferența ar putea fi explicată prin faptul că multe firme își declară angajații la sediile fiscale și nu la punctele de lucru. În plus, la numărul de angajați contribuie și instituțiile publice.

Cu o populație de circa 15.000 de locuitori și alte aproximativ 60.000 de persoane în localitățile limitrofe, Mizil devine un pol economic regional în plină dezvoltare.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri