Un plan ambițios, cu un buget pe măsură, achiziții făcute degeaba, se pare, ce au ajuns să zacă parcă uitate, de ani buni, într-un depozit. S-a ales praful de investiția gigant făcută în orașul din România care a cheltuit un milion de euro pentru un morman de fiare.
Peste 300 de biciclete sunt ținute într-un depozit. Vehiculele pe două roți au fost cumpărate de Primăria Arad, din bani europeni.
Povestea lor începe acum trei ani, când instituția semna un contract ce a beneficiat de finanțare din fonduri europene. Un milion de euro a costat înfiinţarea unui sistem de ride-sharing în oraş.
În această perioadă, în oraș au fost montate nu mai puțin de 22 de stații în diferite zone ale orașului Arad, fără să fi fost vreodată folosite.
Acum, cele este 300 de biciclete zac într-un depozit, parcă uitate, strângând praful.
Te-ar putea interesa și: Milionul de euro pe care Călin Donca susține că statul român i-l datorează. Motivul pentru care controversatul afacerist vrea suma-record
Ce spun autoritățile locale despre soarta investiției de un milion de euro
Confruntate cu situația bizară, autoritățile locale susțin că vinovată este firma contractată de Primărie. În momentul în care primele bucăți au fost livrate, acestea nu ar fi corespuns cerințelor din caietul de sarcini.
Firma a livrat apoi noile biciclete în mai multe tranșe, livrare ce s-a încheiat abia în acest an.
„Întârzierea punerii în funcțiune a acestui sistem și a recepționării acestuia a fost cauzată de faptul că primele biciclete care ne-au fost livrate nu au fost conforme cu cerințele din caietul de sarcini”, a declarat un reprezentant al administrației, potrivit Observator News.
Proiectul prevede faptul că sistemul ar fi trebuit dat în folosinţa în maximum nouă luni. În condițiile în care iarna bate la ușă, inaugurarea va avea loc, cel mai probabil, anul viitor, după ce vremea se va încălzi.
Te-ar putea interesa și: Orășelul din România care vrea 1 milion de euro pentru o statuie. Marcel Ciolacu, reacție fâstâcită când a auzit suma: „Călare pe cal, cu paloşul în mână”
















