Orașul din România care a devenit paradisul mașinilor electrice. Proiectul ambițios din această urbe marchează un record absolut la nivel național

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 14-07-2025 14:33

Actualizat: 14-07-2025 14:38

Article thumbnail

Sursă foto: bursa.ro

Marți, 15 iulie 2025, E.ON Drive Infrastructure va lansa la Pitești cel mai mare hub de încărcare a vehiculelor electrice din România. Noul proiect include 50 de puncte de încărcare, marcând astfel un pas important în extinderea infrastructurii de mobilitate electrică în țara noastră. Această inițiativă face parte din programul european DRIVE-E, în cadrul căruia, până la finalul anului 2027, vor fi instalate 1.400 de puncte de încărcare în 13 state din Uniunea Europeană.

E.ON Drive Infrastructure a anunțat că va lansa marți cel mai mare hub de încărcare a vehiculelor electrice din ţara noastră. Acesta este situat în parcarea centrului comercial VIVO! din Piteşti și include 50 de puncte de încărcare. Acest proiect marchează un pas important în extinderea infrastructurii de mobilitate electrică la nivel național.

Cu investiția de la Pitești, E.ON Drive Infrastructure depășește pragul de 400 de puncte de încărcare publice disponibile în România. Noul hub de la Pitești face parte din programul european DRIVE-E, prin care, până la finalul lui 2027, vor fi instalate 1.400 de puncte de încărcare în 13 state din Uniunea Europeană.

Hub-ul de la Piteşti cuprinde 6 puncte de încărcare ultra-rapidă, cu o putere de până la 300 kW, 12 puncte rapide de până la 50 kW şi 32 de puncte AC, cu o putere de până la 11 kW. Fiind situat în proximitatea Autostrăzii A1, noul hub va fi accesibil atât pentru șoferii aflaţi în tranzit, cât şi pentru clienții centrului comercial Vivo!, care își vor putea încărca autovehiculele în timpul cumpărăturilor.

(NU RATA: Germanii îi invadează casa Elenei Lasconi. Fosta șefă a USR se poate bucura după anunțul unei companii nemțești care vrea să facă o fabrică la Câmpulung Muscel)

Orașul Pitești va avea cel mai mare hub de încărcare pentru mașinile electrice

Toate staţiile de încărcare rapidă şi ultra-rapidă din hub-ul de la Pitești sunt dotate cu POS bancar, permițând plata directă cu cardul. Astfel, procesul de încărcare devine mai accesibil şi mai rapid pentru toţi utilizatorii.

„Prin această dezvoltare, contribuim la tranziţia către o mobilitate sustenabilă şi la conectarea României la reţeaua europeană de transport electric. Vrem să oferim infrastructură fiabilă, performantă şi uşor de folosit, atât pentru autoturisme, cât şi, în viitor, pentru ve-hicule comerciale grele,” au transmis reprezentanţii E.ON Drive In-frastructure.

Până în anul 2027, în cadrul proiectului DRIVE-E se vor instala 1.400 de puncte de încărcare publice, dintre care 430 vor fi dedicate camioanelor electrice, cu o putere de minimum 350 kW. Prin această inițiativă se dorește încurajarea și sprijinirea electrificării transportului de mărfuri şi pasageri la nivel european.

E.ON Drive Infrastructure este prezentă în 11 state europene şi operează peste 7.000 de puncte de încărcare publice. Compania vrea să accelereze dezvoltarea infrastructurii de electromobilitate şi în România.

(VEZI ȘI: Comisia Europeană le-a pus gând rău marilor companii. Taxa propusă de Bruxelles vizează toate marile afaceri de pe bătrânul continent)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri