Intrarea României în Uniunea Europeană a contribuit decisiv la dezvoltarea accelerată a multor localități din țara noastră. Este și cazul orașului Dej, care în ultimul deceniu a renăscut din propria cenușă cu ajutorul fondurilor europene. Acum, urbea din județul Cluj se bucură de un aspect modern, oferindu-le totodată tinerilor o altă perspectivă asupra viitorului profesional.
Potrivit studiului Național Observator - IPSOS, 53 de români dintr-o sută consideră importantă pentru ei apartenența României la Uniunea Europeană. Această părere este una cât se poate de întemeiată, având în vedere că fondurile europene sunt principalul motor al dezvoltării comunităților din țara noastră.
Orașul din România care s-a schimbat radical în ultimii ani
Unul dintre orașele care s-au transformat total în ultimii ani este Dej. Cu investiții de peste 180 de milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene, localitatea din județul Cluj a devenit acum una extrem de cochetă și modernă.
Alex Prunean, reporter în cadrul postului Antena 1, s-a născut și a crescut în Dej. El a oferit recent mai multe detalii referitoare la schimbările majore ce au avut loc în ultimii ani în localitate, acestea putând fi observate la fiecare pas.
„M-am născut în Dej, un oraş cu nici 40.000 de oameni şi tot atâtea poveşti. Poveşti pe care am început să le spun la televizor din 2010, de cand am devenit reporter. E un oraş mic, dar cu personalitate. Ca mine. Poate de aceea nu m-am văzut şi nu mă văd plecat niciodată de aici. E locul în care am scris prima ştire şi locul în care am devenit vocea celor "neauziţi". Şi la rău, dar şi la bine.
Oraşul cu oamenii lui s-a transformat sub ochii mei. Aici am văzut principalul avantaj al aderării la Uniunea Europeană şi ce pot face banii europeni. În ultimul deceniu au fost atrase fonduri în valoare de peste 180 de milioane de euro, iar acest lucru se vede la fiecare pas”, a explicat Alex Prunean, pentru Antena 1.
Tinerii nu mai vor să plece în alte localități
Alex a oferit și câteva exemple concrete în privința investițiilor care au schimbat radical fața orașului Dej, care a devenit locul din care el și mulți alți tineri nu vor să mai plece. Potrivit acestuia, mare parte din banii europeni au fost investiți în infrastructura orașului, rezultatul final fiind unul de-a dreptul spectaculos.
„Pot spune că am văzut cum s-a schimbat totul sub ochii mei în doar câţiva ani. Centrul Istoric vechi, priviţi, azi e foarte nou. Toată această zonă pietonală a fost mărită, dublată de la 3.000 la 7.500 de metri pătraţi. Pavajul a fost înlocuit, au fost plantaţi 30 de arbori şi tot ce ţinde de istorie a fost pus în valoare. Totul a costat 7 milioane de euro, dar vorbim de bani europeni, adică nerambursabili.
Peste 60 de milioane de euro au schimbat total infrastructura oraşului, de la străzi, trotuare şi alei până la flota de autobuze, care acum e în totalitate electrică. În plus, o veche pădure urbană a fost transformată într-un parc imens, de 170.000 de metri pătraţi, care acum este locul preferat al localnicilor pentru a petrece timp în aer liber”, a mai spus Alex Prunean.

















