Municipiul Oradea a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani, devenind un adevărat reper pentru celelalte orașe din țara noastră. Unul dintre capitolele la care Oradea excelează este sustenabilitatea, primind recent și un premiu important în acest sens.
(CITEȘTE ȘI: Doar în Vaslui vezi așa ceva! Un bărbat i-a pus ușă unui drum)
Orașul Oradea, premiat la nivel european pentru sustenabilitate
Oradea a obținut cel mai mare punctaj la nivel naţional în auditul fondurilor elvețiene, fiind recunoscut drept „Comunitate Sustenabilă – European Energy Award". În urma auditului realizat de RoGBC s-a evidențiat performanţa oraşului în domenii precum dezvoltare urbană, eficienţă energetică şi adaptare la schimbările climatice.
Vineri, 19 ianuarie 2024, la Primăria Oradea a avut loc ceremonia de decernare a diplomei. Au fost prezenți reprezentanţi ai România Green Building Council (RoGBC) dar şi ai Ambasadei Elveţiei în România.
Primarul Florin Birta a declarat că Oradea face acum parte din reţeaua European Energy Award, după ce a obținut un punctaj de 46,2%, cel mai bun la nivel naţional. Astfel, Oradea a devansat celelalte orașe audiate, cum ar fi Alba Iulia, Cluj-Napoca, Turda, Deva, Sibiu, Braşov sau Iaşi. Edilul orașului bihorean a subliniat că acest succes reflectă buna gestionare a resurselor oraşului. Totodată, Birta a evidenţiat eforturile depuse pentru a atrage fonduri europene, elveţiene şi norvegiene, în special în domeniul energiei.
Domeniile la care municipiul Oradea excelează
Nu mai puțin de şase domenii au fost evaluate în cadrul auditului realizat de RoGBC, inclusiv dezvoltare şi planificare spaţială, clădirile municipale, aprovizionare şi eliminare, mobilitate urbană, organizare instituţională şi adaptarea la schimbările climatice.
Giacomo Solari, reprezentantul Ambasadei Elveţiei în România, a subliniat că acest audit reprezintă un instrument de management esenţial pentru evaluarea mai multor domenii oferite comunităţii locale de către municipalitate. Potrivit acestuia, nu mai puțin de 1.800 de oraşe europene, în special din Elveţia, Germania, Franţa, Italia şi Austria, utilizează acest instrument de management.
Dorin Beu, preşedintele RoGBC Transilvania, a explicat că sistemul European Energy Awardadus a fost lansat în Elveția, în urmă cu 33 de ani. În prezent, acest sistem este folosit de toată Europa. Totodată, Dorin Beu a reamintit că în anul 2016, guvernul elveţian a încredinţat RoGBC responsabilitatea acestui program în România. De atunci, colaborarea dintre autoritățile locale și cele naționale a fost excelentă, rezultatele nelăsându-se așteptate prea mult timp.
(NU RATA: Lovitură de proporții pentru țările din Uniunea Europeană! Fondul pentru economie este blocat de birocrație)


















