Există un moment în care știința începe să semene cu mitologia. Iar Marea Neagră este unul dintre acele locuri unde realitatea geologică și legenda se suprapun aproape perfect.
La aproximativ 50 de kilometri de țărm, la adâncimi cuprinse între 80 și 100 de metri, tehnologii avansate de scanare sonar au identificat structuri rectilinii și anomalii care au atras imediat atenția specialiștilor.
Linii drepte. Forme geometrice. Contururi care nu par naturale.
Ipoteza care circulă în mediul științific este prudent formulată: ar putea fi rămășițele unei așezări preistorice scufundate.
Ce au arătat scanările sonar
Explorările recente ale fundului Mării Negre folosesc sonar multibeam și tehnologii de cartografiere 3D de înaltă rezoluție.
Aceste sisteme emit unde acustice care se reflectă din structurile subacvatice, generând imagini detaliate ale reliefului submarin.
În anumite zone, cercetătorii au identificat aliniamente rectilinii și un tipar repetitiv care diferă de formațiunile naturale obișnuite.
Rectiliniaritatea este elementul care a declanșat interesul. Natura produce rar unghiuri drepte perfecte și linii paralele pe distanțe semnificative.
Totuși, geologii avertizează că anumite procese sedimentare și fracturi tectonice pot genera aparențe artificiale.
De aceea, interpretarea trebuie făcută cu prudență.
Legătura cu inundația de acum 7.500 de ani
Contextul geologic al Mării Negre este esențial.
Numeroase studii au susținut ipoteza unei inundații catastrofice produse în urmă cu aproximativ 7.500 de ani, când apele Mării Mediterane ar fi pătruns brusc în bazinul care era, anterior, un lac cu apă dulce.
Această teorie, popularizată în anii ’90 de geologii William Ryan și Walter Pitman, sugerează că nivelul apei ar fi crescut dramatic într-un interval relativ scurt de timp.
Dacă această creștere a nivelului apei a fost rapidă, așezările umane de pe țărmurile lacului ar fi fost inundate.
Astfel se naște ipoteza orașului scufundat.
Nu vorbim despre un oraș în sens clasic, cu ziduri monumentale, ci despre o așezare neolitică posibil complexă pentru perioada respectivă.
Potopul și memoria colectivă
Un alt element fascinant este corelarea acestei inundații cu mitul Potopului.
Relatarea biblică a Potopului lui Noe nu este singulară. Mituri similare apar în cultura mesopotamiană, în Epopeea lui Ghilgameș și în alte tradiții antice.
Unii cercetători au sugerat că o inundație majoră în zona Mării Negre ar fi putut alimenta memoria colectivă a unui „mare potop”.
Nu există dovezi directe că un astfel de eveniment este sursa exactă a legendei biblice.
Dar cronologia aproximativă și magnitudinea posibilă a fenomenului oferă un teren fertil pentru speculații istorice.
De ce Marea Neagră este un „capsulă a timpului”
Un element unic al Mării Negre este stratificarea sa chimică.
Sub aproximativ 150–200 de metri, apa devine anoxică, lipsită de oxigen. Acest mediu conservă materialele organice într-un mod excepțional.
Epavele descoperite la adâncimi mari sunt adesea incredibil de bine păstrate.
Dacă o așezare umană a fost scufundată înainte de formarea stratului anoxic profund, există șanse ca anumite structuri să fi fost protejate de degradare biologică.
Aceasta face din Marea Neagră un laborator natural pentru arheologia subacvatică.
Între entuziasm și scepticism
Comunitatea științifică rămâne prudentă.
Structurile rectilinii pot avea explicații geologice. Pot fi resturi de sedimente erodate sau formațiuni rezultate din activitate tectonică.
Pentru a confirma existența unei așezări, sunt necesare:
– imagini de înaltă rezoluție
– probe directe
– eventuale artefacte
– analize stratigrafice
Fără aceste elemente, termenul „oraș scufundat” rămâne o ipoteză atractivă, dar neconfirmată.
Ce ar însemna o confirmare
Dacă ar fi confirmată existența unei așezări organizate la acea adâncime și vechime, implicațiile ar fi majore.
Ar modifica înțelegerea noastră asupra:
– nivelului de organizare al comunităților neolitice
– ritmului schimbărilor climatice post-glaciare
– relației dintre mit și realitate istorică
Ar însemna că oamenii trăiau și construiau structuri organizate într-o zonă care astăzi se află sub zeci de metri de apă.
Ar demonstra, din nou, cât de dinamică este planeta.
Fascinația care persistă
Marea Neagră ascunde încă multe mistere.
Sonarul dezvăluie forme. Geologia oferă explicații. Mitologia adaugă poveste.
Între știință și legendă există o linie fină. La 100 de metri sub apă, această linie devine și mai dificil de trasat.
Pentru moment, structurile rectilinii rămân un semn de întrebare. Poate sunt urmele unei civilizații pierdute. Poate sunt doar jocuri ale naturii.
Dar fiecare scanare nouă, fiecare expediție, aduce o piesă în plus dintr-un puzzle vechi de 7.500 de ani.
Fundul mării este mai mult decât geologie. Este arhivă.
