Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, la TVR 1, că nu poate avea un consens cu PSD şi cu ALDE pe timpul celor şase luni cât România exercită preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
“Există două forme de consens. Consensul pe care îl vrea PSD-ul, care este un consens antieuropean. Nu pot să fiu de acord cu ceea ce fac ei, de exemplu în domeniul justiţiei, călcarea în picioare a independenţei justiţiei, preocuparea bolnăvicioasă pentru cei condamnaţi sau pentru cei care se află în diferite procese, agresiunea permanentă împotriva independenţei justiţiei, tentativa de control politic asupra a tot ce înseamnă angrenaj instituţional la nivelul justiţiei. Noi susţinem respectarea statului de drept. Şi aici, dacă vor consens cu noi, să meargă pe consensul european, consensul european care respectă valorile europene, care respectă Tratatul Uniunii Europene, articolul 2 cu condiţiile legate de statul de drept, este cel care este prevăzut în rezoluţia Parlamentului european, în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare adoptat de Comisia Europeană şi în general în toate poziţionările care au existat de-a lungul timpului din partea liderilor europeni”, a afirmat Orban.
El a precizat c,ă dacă PSD doreşte consens, atunci să fie realizat unul pe legile justiţiei, care să fie compatibile cu practicile la nivel european.
“Dacă vor consens, da, hai să facem consens, să adoptăm un consens simplu. Ce a promis Iordache când a fost la Comisia de la Veneţia? Că va face apel la experţii Comisiei de la Veneţia şi la experţii Comisiei Europene pentru elaborarea codurilor şi a legilor justiţiei, astfel încât ele să fie aduse la o formă care să fie compatibilă cu legislaţia, cu practicile de la nivel european.E un consens. Ăsta e consensul pe care îl vrem noi, dar o să fie ei de acord cu un consens pe o asemenea temă?”, a mai declarat liderul liberal.
Orban propune şi un alt consens, ca liderii europeni să nu mai fie atacaţi de reprezentanţii coaliţiei guvernamentale.
“Un alt consens. Hai să nu mai atacăm liderii europeni şase luni de zile, să nu mai dăm vina pe liderii europeni, pentru că liderii europeni prezintă nişte poziţii ferme care sunt în virtutea atribuţiilor pe care le deţin, a obligaţiilor pe care le au, de a menţine valorile, principiile, reglementările, tratatul Uniunii Europene în vigoare astfel încât el să fie respectat în fiecare ţară. Hai să nu mai atacăm companiile străine, hai să nu mai dăm cu pietre în companii că otrăvesc populaţia României. Dacă vor un astfel de consens, noi suntem de acord cu un astfel de consens. Problema este că nu putem avea consens cu PSD, cu ALDE, pentru că ceea ce doresc ei, consensul pe care îl doresc ei, este un consens antieuropean, un consens împotriva valorilor europene, împotriva decidenţilor europeni”, a mai afirmat Ludovic Orban.
Vezi și
Lovitură pentru acești bugetari! Salariile lor sunt în pericol
Atenție, șoferi! Riscați amenzi chiar dacă aveți cauciucuri de iarna- Detaliul mai puțin știut
Vești bune pentru profesori! Ce vor primi aceștia începând cu anul 2019
Orban: 'Nu pot să fiu de acord cu ceea ce fac ei'
Trending

09:12Actual
Moșia lui Călin Popescu Tăriceanu de pe malul lacului. Fostul premier își duce traiul într-un adevărat paradis

08:27Actual
Milionarul discret care cumpără un hotel întreg pe litoral. Fostul arbitru din Divizia A este milionar în euro

12:25Externe
Rușii au dat un răspuns pe măsură, după lovitura aplicată de către ucraineni. Explozii în capitala Kiev

11:07Sport
Cum și-a petrecut Victor Ponta seara de sâmbătă. Fostul prim-ministru a rămas profund impresionat și a făcut o declarație de atașament: „Voi fi toată viața!”

11:47Actual
Întrebări halucinante pentru chatbotul ANAF: „Ana, vrei să facem sex?”

10:43Externe
Pericol pentru românii care trec pe șoselele din Bulgaria. Riscă amenzi de circulație foarte mari

14:54Actual
O voce relevantă din SUA a dat verdictul în privința țării noastre: „România este al treilea cel mai important stat din NATO”

15:33Externe
Declarația lui Donald Trump va inflama spiritele pe axa SUA - Danemarca. Americanii vor să trimită o navă-spital în Groenlanda: „Îi va îngriji pe mulți oameni bolnavi”

16:26Economie
Dezastru economic mondial prevestit de un mare economist. Ar putea fi mai rău ca în timpul crizei din 2008

15:18Actual



