Noua directivă a fost adoptată cu 499 de voturi pentru, 100 împotrivă și 23 de abțineri, urmând să intre în vigoare la 20 de zile de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Țările membre vor avea la dispoziție doi ani pentru a o transpune în legislația națională.
(VEZI ȘI: România a ajuns pe ultimul loc din UE la comerțul companiilor în sistem online. Țara noastră este deficitară la acest capitol)
Amenzi uriașe pentru companiile care comit infracțiuni de mediu
Noua directivă actualizează și lista infracțiunilor penale. Aceasta va include de acum înainte și comerțul ilegal cu lemn, epuizarea resurselor de apă, încălcările grave ale legislației UE privind substanțele chimice și poluarea cauzată de nave.
Mai mult, europarlamentarii s-au asigurat că noile norme acoperă așa-numitele „infracțiuni calificate”. Printre acestea se numără incendiile forestiere la scară largă, dar și poluarea generalizată a aerului, apei și solului, care duc la distrugerea unui ecosistem.
În cazul comiterii unor infracțiuni de mediu de către persoane fizice și reprezentanți ai unor companii, aceștia vor fi pasibili de pedeapsa cu închisoarea, în funcție de durata și gravitatea daunelor și de reversibilitatea lor. Infracțiunile calificate pot fi pedepsite cu opt ani de închisoare, iar cele care duc la moartea unei persoane cu zece ani de închisoare. Celelalte infracțiuni vor putea fi pedepsite cu până la cinci ani de închisoare. În plus, cei care încalcă legea vor fi obligați să refacă mediul afectat și să ofere compensații. Ei sunt pasibili inclusiv de amenzi.
Companiile care vor comite astfel de infracțiuni riscă amenzi ce vor atinge 3% sau 5% din cifra lor de afaceri la nivel mondial sau, alternativ, 24 sau 40 de milioane de euro, în funcție de natura infracțiunii pe care au comis-o. Statele membre UE vor putea decide dacă să urmărească penal încălcările care nu au avut loc pe teritoriul lor.
Obligațiile ce le revin statelor membre UE în următoarea perioadă
Europarlamentarii au insistat ca cei care raportează infracțiuni împotriva mediului să beneficieze de sprijin și asistență în contextul procedurilor penale. Mai exact, statele membre UE vor oferi cursuri de formare pentru polițiști, judecători și procurori. În plus, fiecare țară va trebui să pregătească propria strategie națională și va desfășura campanii de sensibilizare pentru a combate infracțiunile împotriva mediului.
Datele colectate de guvernele țărilor Uniunii Europene referitoare la infracțiunile împotriva mediului vor contribui la combaterea acestora. În plus, aceste date vor ajuta Comisia să actualizeze periodic lista de infracțiuni și sancțiuni în domeniul mediului.
(NU RATA: Sute de mii de angajați rămân pe drumuri! Cum se va schimba piața locurilor de muncă în viitorul apropiat)


















