Bătălia pentru Primăria Capitalei se anunță tot mai acerbă, având în vedere că nume grele ale politicii românești și-au anunțat deja candidatura la alegerile din 7 decembrie 2025. Lista nu este însă completă, un fost ministrul al Finanțelor anunțându-și candidatura. Cu toate că în ultima perioadă a ieșit din lumina refectoarelor, el ar putea fi un adversar de temut pentru ceilalți candidați.
Pe data de 7 decembrie 2025, bucureștenii vor ieși la vot pentru a-și alege noul primar general. În cursa pentru Capitală s-au înscris deja mai multe nume importante ale politicii românești, dar și candidați surpriză precum jurnalista Anca Alexandrescu.
Eugen Teodorovici intră în lupta pentru Primăria Capitalei
Lista celor care se vor lupta pentru postul de primar general al Capitalei va mai avea însă parte de încă un candidat. Este vorba despre Eugen Orlando Teodorovici, cel care a fost ministru al Finanțelor în două rânduri. Acesta și-a anunțat candidatura la Primăria București, din postura de independent. De asemenea, el a dezvăluit că va avea parte de sprijinul lui Victor Ponta.
„Da, candidez. Nu am nicio legătură, nimic, cu nicio formațiune politică, candidez independent. Sunt în curs de strângere a semnăturilor, oamenii sunt pe străzi, se lucrează la chestiunea aceasta.
Eu față de toți ceilalți vin cu experiență națională și nu de la nivel de sector cum sunt primarii de sector care spun că au experiență. Păi dacă ei au experiență, eu ce pot să mai spun? Domnul Drulă spune că a gestionat 15 miliarde de lei, păi eu am făcut toate bugetele, inclusiv pentru Transporturi. (...) Din ’91 fac administrație publică. Nu m-ați auzit vreodată să mă plâng că nu sunt bani, cât am fost ministru.
Nu am vorbit de ceva timp, dar așa am înțeles (că mă va susține n.red). Mi-a spus că mă susține. Și eu l-am susținut pe dânsul la prezidențiale și mi-a spus că va face ce am făcut și la dânsul în campanie”, a declarat Eugen Teodorovici, pentru Digi24.
A fost ministrul Finanțelor în două rânduri
Eugen Teodorovici a fost ministru al Finanțelor în guvernele conduse de Victor Ponta (2015) și Viorica Dăncilă (2018- 2019). De asemenea, a fost și ministru al Fondurilor Europene în perioada 2012–2015 și senator timp de două mandate, ales pe listele PSD din 2012 și până în 2020.



















