Vizita lui Volodimir Zelenski în România a fost un real succes, astfel că laudele din partea membrilor Guvernului Bolojan la adresa președintelui ucrainean nu mai contenesc. În acest context, ministrul Apărării, Radu Miruță, a transmis un mesaj elogios la adresa liderului de la Kiev, pe care îl consideră un adevărat apărător al României în ultimii patru ani.
Joi seară, după vizita lui Volodimir Zelenski în România, ministrul Apărării, Radu Miruță, a transmis un mesaj laudativ la adresa liderului de la Kiev și a țării acestuia. Ministrul a subliniat, încă o dată, rolul extrem de important pe care îl joacă Ucraina pentru menținerea păcii și stabilității în țara noastră și pe întregului continent.
Radu Miruță, mesaj plin de elogii după vizita lui Zelenski în România
În cursul zilei de joi, ministrul Apărării, Radu Miruţă, a vizitat, alături de Volodimir Zelenski, baza de la Fetești, unde piloții ucraineni se antrenează pe avioane F-16 în cadrul Centrului European de Instruire. Ulteriror, Miruță a transmis un mesaj, pe rețelele de socializare, în cadrul căruia a punctat principalel teme pe care le-a abordat în discuțiile cu liderul de la Kiev. Nu în ultimul rând, șeful MApN a subliniat, din nou, rolul pe care Ucraina îl are de patryu ani în menșinerea unui climat de pace în țara noastră dar și în Europa.
„Există momente în care înțelegi că forța unei țări nu stă doar în arme, sau în bani. Stă, înainte de toate, în oamenii ei.
Dincolo de discuțiile aplicate pe care le-am avut astăzi cu președintele Volodimir Zelenski despre parteneriatul nostru, despre o fabrica nouă de drone în România, m-am tot gândit la acel „ceva” care face un popor să rămână unit în fața pericolului. Bani, tehnică militară, tehnologie - toate au o valoare limitată dacă în spate nu sunt oameni care cred într-un scop comun.
Astăzi am mers împreună cu președintele Zelenski la Baza 86 Aeriană de la Fetești, acolo unde tineri romani și ucrainieni se antrenează pentru a deveni piloți de avioane F-16. I-am văzut pe viitorii piloți ucrainieni emoționați în discuția cu președintele lor. Era o emoție sinceră, dar și o conștientizare profundă a responsabilității pe care o poartă.
Președintele Zelenski a mulțumit în repetate rânduri pentru sprijinul oferit de România. La rândul meu, i-am mulțumit pentru rezistența poporului ucrainean, care ține agresiunea Rusiei lui Putin departe de granițele noastre. Noi dormim liniștiți in paturile noastre pentru cǎ de patru ani ucrainienii țin piept agresorului Putin”, a transmis Radu Miruță, pe Facebook.
Mulțumirile liderului de la Kiev pentru țara noastră
După ce a vizitat hangarele care adăpostesc avioanele F16 de la Centrul European de Instruire și a avut o întâlnire cu piloții ucraineni, liderul de la Kiev a ținut să mulțumească României pentru spijinul acordat țării sale în războiul contra Rusiei.
„Mulțumim României, instructorilor centrului și tuturor celor care ne ajută să ne apărăm și să contracarăm terorismul rusesc! Vom fi întotdeauna recunoscători Statelor Unite pentru oportunitatea de a consolida protecția spațiului nostru aerian cu avioane de luptă americane, precum și Danemarcei, Țărilor de Jos și Norvegiei, care deja transferă aceste aeronave către Ucraina”, a transmis Volodimir Zelenski.


















