Raețchi, fost deputat al Partidului Național Liberal, afirmă că terorismul palestinian din anii '60 a reînviat cu ajutor intelectual sovietic.
Nu e nimic politic și militar în acțiunea Hamas - e numai rău în foma cea mai pură, concluzionează, într-o postare pe Facebook, Ovidiu Raețchi.
Scurta analiză făcută de Ovidiu Raețchi:
„Două teme care necesită, cred, un plus de limpezime:
1. Cred că tema „anteriorității” în Palestina, pe care o văd discutată cu pasiune în ultimele zile - mergând până la arguție și pedantism - este una relativ secundară în chestiunea statalității israeliene sau palestiniene.
Deasupra modului în care s-au succedat evreii, arabii și din nou evreii în Palestina se află trei elemente: a. contextul adecvat pentru proclamarea unui stat; b. capacitatea administrativă și politică de a proclama un stat; c. forța diplomatică de a asigura recunoașterea internațională a statului respectiv.
Din acest punct de vedere, contextul reașezărilor internaționale după 1945, în condițiile în care și Imperiul Otoman dispăruse în 1918, a făcut ca momentul decisiv pentru tranșarea statalității în Palestina să fie 1947-1948.
Atunci s-au născut multe alte state postcoloniale în regiune, cazul israelian nu e nici pe departe singular. Sigur că e foarte important ce s-a întâmplat în Palestina în Antichitate sau Evul Mediu, dar, din perspectiva dreptului internațional, linia se trage în 1947-1948.
Din acest punct de vedere, tabăra palestiniană a făcut două erori care nu pot fi puse în seama altora: a. nu a avut capacitatea de a-și dezvolta și proclama propria statalitate și b. nu a avut o strategie diplomatică, ci exclusiv una războinică (împidicarea formării Israelului).
În acest timp, Israelul și-a fondat statul în mai 1948, în granițele stabilite în noiembrie 1947 de rezoluția ONU pentru partiția Palestinei și a avut capacitatea să convingă ambele blocuri politice - Occident și sovietici - că apariția acestui stat este necesară, legitimă și dreaptă după Holocaust și după nesfârșitele pogromuri care l-au precedat.
Decizia de a fonda Israelul nu a aparținut doar evreilor, ci a fost asumată de comunitatea internațională în ansamblu, prin ONU, plecând de la dorința și capacitatea administrativă israeliană a de avea un stat în Palestina.
2. Terorismul palestinian din anii 1960, care a reînviat, cu ajutor intelectual sovietic, teoriile anarhiștilor ruși, încerca să se justifice prin disproporția (asimetria) de forțe dintre o tabără care are armament greu (tancuri) și una care are doar pistoale și bombe.
Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei a început să atace avioane civile pretinzând că numai așa, prin teroare - având în vedere disproporția de forțe - își poate atinge obiectivele politice. „Suntem atât de slabi”, pretindea argumentul palestinian din 1960, „încât trebuie să abolim legile războiului pentru a ne face auziți.”
Hamas a făcut un pas mult mai adânc în abisul moral, stabilind ca ținte distincte și clare ale terorismului nou-născuții (pentru împușcare sau decapitare) sau adolescentele (pentru viol ritualic și ucidere/captivitate). Aici vorbim despre abolirea legilor elementare ale umanității; legi naturale, căci e în reflexul nostru să protejăm copiii: nu cred că există tabu mai categoric decât uciderea lor. Și asta se produce, nota bene, pe fondul reducerii disproporției de forțe dintre Hamas (înarmat tot mai modern, cu rachete sofisticate, drone) și Israel.
Cu alte cuvinte asimetria armată - pretextul terorismului palestinian - a scăzut, în vreme ce barbaria instrumentelor teroriste a crescut.
Cei care încă mai încearcă cumva să explice crimele împotriva umanității comise de Hamas cu argumentele (și ele inacceptabile) din epoca lui Arafat și Ceaușescu par orbi la această dispariție (sau măcar atenuare) a asimetriei, în paralel cu metastaza celor mai abjecte crime.
Pe scurt: nu e nimic politic și militar în acțiunea Hamas - e numai rău în foma cea mai pură”.
