[P] Care sunt favoritele la câștigarea EURO 2024

Autor: Luciana Polite

Publicat: 07-06-2024 16:20

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vara aceasta va fi una plină pentru microbiști pentru că se vor desfășura două turnee finale de anvergură, este vorba despre Copa America și EURO 2024. Competiția de pe "Bătrânul Continent", va avea loc în Germania și așteptăm și noi cu sufletul la gură evoluțiile României.


Nicolae Stanciu și compania au fost repartizați într-o grupă destul de accesibilă. Belgia este de departe cea mai puternică echipa cu care naționala noastră va da piept. Celelalte adversare sunt Slovacia și Ucraina, vecinii noștri obținând calificarea în urma unui baraj.


Vom vedea la treabă selecționate puternice precum Germania, Spania, Italia, Anglia sau Franța. Așadar, va fi o întrecere pe cinste pentru prestigiosul trofeu, care poartă numele lui Henri Delaunay. În cele ce urmează vei afla care sunt favoritele de la EURO 2024
.

1. Anglia


Selecționata britanică este văzută de casele de pariuri ca principala favorită la câștigarea turneului final din Germania. Nu are în palmares niciun trofeu continental, deci jucătorii vor fi extrem de motivați. Un singur trofeu a reușit să câștige de-a lungul timpului, Cupa Mondială în anul 1966.

Cei mai valoroși jucători ai Angliei


Aceștia sunt cei mai bine cotați fotbaliști care ar putea reprezenta selecționata din Albion:

  • Jude Bellingham (Real Madrid) - 180 de milioane de euro

  • Phil Foden (Manchester City) - 150 de milioane de euro

  • Bukayo Saka (Arsenal) - 140 de milioane de euro


La una dintre cele mai populare case de pariuri de la noi, Anglia are o cotă de 4.00 la câștigarea trofeului.

2. Franța


Bookmakerii consideră că francezii pleacă cu a doua șansă la câștigarea EURO 2024. Selecționata din Hexagon a mai cucerit trofeul în două rânduri, în 1984 și 2000. Cu oferta de tip cod promoțional Fortuna poți să pariezi pe toate meciurile de la Campionatul European și nu numai.

Fotbaliștii de top ai Franței


Ei sunt cei mai valoroși jucători francezi care ar putea juca la turneul final din această vară:

  • Kylian Mbappe (urmează să plece de la PSG) - 180 de milioane de euro

  • Aurelien Tchouameni (Real Madrid) - 90 de milioane de euro

  • Eduardo Camavinga (Real Madrid) - 90 de milioane de euro


Cota pe care o are Franța pentru câștigarea trofeului este de 5.00.

3. Germania


Țara gazdă ocupă locul al 3-lea în acest top, asta probabil și pentru că va avea avantajul terenului propriu. De trei ori a câștigat acest trofeu, pentru prima oară în 1972, iar apoi au urmat succesele din 1980 și 1996. Nicio altă echipă nu are mai multe succese ca ea la Campionatele Europene.

Jucătorii germani cu cea mai bună cotă


Aceștia sunt cei mai valoroși fotbaliști ai acestei naționale:

  • Jamal Musiala (Bayern Munchen) - 110 milioane de euro

  • Florian Wirtz (Bayer Leverkusen) - 110 milioane de euro

  • Leroy Sane (Bayer Munchen) și Kai Havertz (Arsenal) - 70 de milioane de euro


"Mannschaftul" are o cotă de 5.50 pentru a ridica trofeul.

4. Portugalia


Lusitanii sunt și ei printre favoriți, chiar dacă vedeta lor, Cristiano Ronaldo, nu mai este în prim-planul fotbalului după mutarea în Arabia Saudită. Fostul fotbalist al lui Real Madrid, Juventus și Manchester United a condus naționala Portugaliei spre singurul succes continental, în 2016.

Care sunt cei mai valoroși jucători portughezi


Aceștia sunt cei mai bine cotați fotbaliști lusitani care ar putea fi la EURO 2024:

  • Rafael Leao (AC Milan) - 90 de milioane de euro

  • Ruben Dias (Manchester City) - 80 de milioane de euro

  • Bruno Fernandes (Manchester United) și Bernardo Silva (Manchester City) - 70 de milioane de euro


Cota Portugaliei pentru un triumf la turneu final din vara aceasta este de 8.50.

5. Spania


Nu mai are un selecționer cu un CV impresionant. În plus, vremurile în care Sergio Ramos, Xavi Hernandez sau Andres Iniesta băgau spaima în adversari sunt demult apuse. Cu toate acestea pleacă cu șansa a 5-a la trofeul pe care l-a mai câștigat în 1964, 2008 și 2012.

Topul fotbaliștilor spanioli în funcție de cota de piață


Jucătorii cu cea mai mare cotă care ar putea evolua pentru Spania sunt aceștia:

  • Rodri (Manchester City) - 120 de milioane de euro

  • Pedri (Barcelona) - 80 de milioane de euro

  • Lamine Yamal (Barcelona) - 75 de milioane de euro


Cei care pariază pe succesul ei la EURO 2024 primesc o cotă de 9.00.

6. Italia


Deși s-a chinuit în preliminarii, terminând la egalitate de puncte cu Ucraina, a 3-a clasată, selecționata din Cizmă este și ea printre candidatele serioase la câștigarea competiției. Ea a ridicat trofeul la ultimul EURO, cel din 2021 și mai are un succes pe plan continental, în 1968.

Clasamentul celor mai valoroși jucători italieni


Acesta este topul celor mai bine cotați fotbaliști ai acestei selecționate:

  • Nicolo Barella (Inter Milano) - 75 de milioane de euro

  • Alessandro Bastoni (Inter Milano) - 70 de milioane de euro

  • Federico Dimarco (Inter Milano) - 50 de milioane de euro


Cota Italiei pentru un nou triumf la un Campionat European este de 15.00.

7. Olanda


Echipa din Țările de Jos pleacă cu a 7-a șansă la câștigarea EURO 2024, asta poate și pentru că nu mai are strălucirea din anii trecuți. Are și ea un astfel de trofeu în palmares, cucerit în anul 1988, cu o echipă din care făceau parte staruri precum Marco van Basten, Ruud Gullit sau Frank Rijkaard.

Cei mai bine cotați fotbaliști batavi


Topul celor mai valoroși jucători care ar putea reprezenta această țară la EURO 2024 este următorul:

  • Xavi Simons (va reveni la PSG după un împrumut la Leipzig) - 80 de milioane de euro

  • Frenkie de Jong (Barcelona) - 70 de milioane de euro

  • Matthijs de Ligt (Bayern Munchen) - 65 de milioane de euro.


Pariorii care mizează pe ea la acest turneu final pot primi o cotă de 16.00.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri