Păcăleala Nordis pe înțelesul tuturor. Cum ajungeau clienții să rămână fără apartamentele promise

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 03-12-2025 14:38

Actualizat: 03-12-2025 14:41

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

CITR, administratorul judiciar al Nordis Management SRL, a descoperit peste 200 de promisiuni de vânzare-cumpărare fără obiect în proiectul Nordis Mamaia Wave. Analiza pune accent pe vânzări multiple pentru aceeași unitate, pe recompartimentări ulterioare și pe modificări de destinație, în contextul anchetei derulate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Situație uluitoare în cazul Nordis

Potrivit analizei lichidatorului judiciar, au fost înregistrate cazuri în care un apartament cu două camere a fost promis unei persoane, apoi altui om, fără însă a fi vândut către una dintre părți. În schimb, apartamentul a fost recompartimentat, transformat în două garsoniere vândute altor solicitanți.

Dintr-un total de 1.408 convenții încheiate de compania Nordis, CITR arată că, pentru 709 unități, „dreptul de proprietate a fost transferat către terți / promitenți cumpărători”.

Pentru 441 de unități, administratorul judiciar a constatat că nu există neconcordanțe documentare. Acestea sunt, cel puțin pe hârtie, unități pentru care se poate da startul procedurii de executare a promisiunilor de vânzare-cumpărare.

Sute de promisiuni fără obiect

Categoria cea mai problematică? Cea a celor 212 unități pentru care promisiunile nu mai au obiect. CITR a explicat că unitățile au fost fie valorificate către terți, fie recompartimentate, fie transformate în așa fel încât forma lor actuală nu mai corespunde promisiunilor făcute la început.

După verificări, CITR a constatat trei tipuri de situații:

  • aceeași unitate locativă a fost promisă mai multor persoane - un apartament promis inițial persoanei A a fost vândut unei alte persoane B / un apartament a fost promis inițial persoanei A, ulterior a fost promis persoanei B, iar într-un final a fost vândut către persoana C / un apartament a fost promis inițial persoanei A, ulterior a fost promis persoanei B, dar în final a rămas în patrimoniul companiei;

  • recompartimentări realizate ulterior promisiunilor - un apartament cu două camere a fost promis inițial persoanei A și, ulterior, același apartament a fost promis persoanei B; nimeni nu a intrat în posesia apartamentului, întrucât acesta a fost recompartimentat în două garsoniere diferite, una dintre ele mergând către o altă persoană, C, în timp ce a doua a rămas în patrimoniul companiei;

  • schimbarea destinației unităților - o garsonieră îi este promisă persoanei A, numai că, între timp, ea a fost transformată în birou, așa că garsoniera promisă persoanei A dispare în acte.

Răspunsul dat de Nordis

În acest context, Emanuel Poștoacă, administratorul special al Nordis, a acuzat CITR că prezintă o dorință de senzațional.

„CITR a ales, din punctul de vedere al administratorului special, să complice lucrurile, să realizeze o poveste cu X, Y și Z, în care se poziționează în rolul salvatorului și să comunice către presă informații incomplete și prin omisiuni vădite, să creeze o stare de spirit negativă, nenecesară în orice procedură de insolvență dar mai ales pentru o companie care își dorește reorganizarea”, se arată în comunicat transmis de Nordis, potrivit Digi24

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri