Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, în urma unor activităţi informative desfăşurate de către poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere, a fost identificată o societate comercială din Bucureşti care efectua activităţi de import ilegal. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de exportul sau importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.
Astfel, pe data de 20 februarie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Garda de Mediu, Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud Agigea şi Direcţia de Sănătate Publică Constanţa au efectuat controlul fizic la 16 containere descărcate de pe o navă, pavilion Olanda, sosită din direcţia Marea Britanie, în Portul Constanţa Sud Agigea.
“Astfel, s-a constatat că, deşi în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind obiecte de uz casnic second hand, acestea erau deşeuri inutilizabile. Totodată, au fost desfăşurate activităţi specifice de către poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră în colaborare cu lucrători din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti la sediul şi trei puncte de lucru ale societăţii comerciale aflate pe raza municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov”, se arată în comunicat.
În cauză, sunt cercetaţi doi cetăţeni români, în vârstă de 36, respectiv 33 de ani şi un cetăţean britanic, în vârstă de 34 de ani, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, pentru comiterea infracţiunilor de exportul sau importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, iar bunurile vor fi returnate la expeditor, anunță news.ro.
Vezi și:EXCLUSIV Se încinge cazanul cu smoală în MAI! ‘Băieții Veseli’ ai lui Vela ar pregăti execuția unui șef din Poliție
Cine taie și spânzură în justiție? Miza pentru noii procurori șefi
EXCLUSIV Structurile informative din subordinea lui Vela pregătesc noi execuții publice! Val de polițiști, audiați la DNA!
Pachet cu surpriză! Bunurile vor fi returnate la expeditor
Trending

18:10Actual
Baza militară de la Deveselu a fost ridicată la nivelul de alertă „BRAVO” pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

08:59Actual
Mircea Băsescu își dorește ca românii să nu-l mai identifice cu un infractor. Ce a făcut după ce a ieșit din pușcărie

15:34Actual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

09:37Actual
Domeniul care te face miliardar. Tot mai mulți oameni cu bani investesc în industria viitorului

08:17Actual
Epoca AI e gata să înceapă. Șeful Microsoft recunoaște că prezența oamenilor nu mai e necesară

14:20Actual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

12:13Externe
Marea dilemă a lui Donald Trump. Președintele american nu știe pe cine să numească în fruntea Iranului după asasinarea ayatollahului Kamenei

10:38Actual
A început cheta Patriarhului Daniel. Șeful Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe credincioși să dea bani pentru finalizarea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naționale

14:44Actual
USR îl scoate la tablă pe ministrul Agriculturii. Florin Barbu este acuzat că ar fi copiat un proiect depus de parlamentarii AUR

13:29Actual



