În 1919, România s-a aflat între Rusia bolșevică și Ungaria lui Béla Kun, care plănuiau să transforme țara într-o republică sovietică. Cum a fost dejucat planul și ce rol au jucat armata română, Franța și conjunctura internațională.
România prinsă între două pericole
Anul 1919 a fost unul dintre cele mai tensionate din istoria României moderne. La numai câteva luni după Marea Unire, țara risca să își piardă independența și să devină parte a unui plan comun pus la cale de Rusia bolșevică și Ungaria. Ambele state comuniste urmăreau să își extindă influența, iar România devenise o țintă principală.
Ungaria, condusă de Béla Kun, proclama în martie 1919 Republica Sovietică Ungară, visând la refacerea „Ungariei Mari”. În același timp, Rusia lui Lenin nu renunțase la Basarabia, un teritoriu unit cu România în 1918. Cele două guverne au stabilit un pact secret: România urma să fie atacată simultan din est și din vest, pentru ca Transilvania să revină Budapestei, iar restul teritoriului să fie transformat într-o republică sovietică.
Această amenințare dublă venea într-un context extrem de fragil. Deși unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei fusese decisă de români, recunoașterea internațională întârzia. Marile puteri priveau cu suspiciune acțiunile României, iar la Conferința de Pace de la Paris negocierile se purtau sub presiune.
Contextul european de după Primul Război Mondial
Primul Război Mondial adusese prăbușirea imperiilor german, austro-ungar, rus și otoman, iar harta Europei era redesenată. România intrase în război cu mari sacrificii, a fost obligată să semneze Pacea de la Buftea-București în condiții umilitoare, dar reintrase în conflict pe ultima sută de metri de partea Antantei.
La Paris, liderii occidentali priveau însă cu rezerve revendicările românești. Președintele SUA, Woodrow Wilson, și premierul britanic, David Lloyd George, reproșau Bucureștiului înaintarea până la Tisa și priveau cu simpatie guvernul maghiar condus de Mihály Károlyi. În schimb, mareșalul francez Ferdinand Foch susținea necesitatea unei campanii împotriva Ungariei.
Această ambiguitate a marilor puteri i-a încurajat pe bolșevici și pe unguri să pună la cale planul lor. România părea izolată, prinsă între ciocan și nicovală, în fața unei ofensive conjugate.
Primele atacuri și rezistența din Basarabia
În mai 1919, primele unități bolșevice au trecut Nistrul și au ocupat Tighina. Obiectivul lor era destabilizarea Basarabiei și forțarea României să cedeze teritoriul.
Românii nu au fost singuri. Franța a trimis unități formate din soldați algerieni, care au intervenit decisiv. Aceștia au respins atacurile bolșevice, provocând pierderi importante. Confruntați cu rezistență armată și cu presiunea unei contraofensive a „albilor” conduși de generalul țarist Anton Denikin, bolșevicii s-au văzut obligați să se retragă. Lenin a ordonat revenirea trupelor pentru a face față amenințării interne.
Flancul estic al României era salvat, însă Ungaria nu renunțase la planurile sale revanșarde.
Ofensiva lui Béla Kun și contraatacul românesc
După proclamarea Republicii Sovietice Ungare, Béla Kun a început reorganizarea armatei și pregătirea unui război pentru recuperarea Transilvaniei. În iulie 1919, trupele maghiare au lansat o ofensivă masivă împotriva românilor.
Primele zile au fost dificile pentru armata română. Maghiarii beneficiau de superioritate numerică și artilerie puternică. Au reușit să spargă liniile românești și să forțeze malul stâng al Tisei. Totuși, în doar câteva zile, armata română a primit întăriri și a stabilizat frontul.
La 30 iulie, românii au trecut la contraofensivă. Trupele au traversat Tisa și au avansat rapid. Pe 4 august, armata română intra în Budapesta. Republica Sovietică Ungară se prăbușea, iar planurile comune cu Rusia bolșevică erau anulate definitiv.
Tentativa bolșevică din 1917
De fapt, intențiile Rusiei de a transforma România într-o republică sovietică erau mai vechi. În 1917, după Revoluția bolșevică, Lenin și Troțki au trimis la Iași un contingent de aproximativ 3.000 de soldați. Oficial, misiunea era de a sprijini frontul, dar obiectivul real era arestarea regelui Ferdinand și a guvernului, pentru a proclama România sovietică.
Mareșalul Constantin Prezan a aflat însă planul prin intermediul generalului rus Dimitri Șcerbacev. Două regimente de vânători de munte au fost mobilizate și au neutralizat trupele bolșevice. Câteva sute de soldați au fost uciși, iar restul dezarmați. Tentativa a fost astfel dejucată, dar planul lui Lenin a rămas viu până în 1919.
România, salvată de armată și de conjunctura internațională
Evenimentele din 1919 arată cât de fragilă era România în primii ani de după Marea Unire. Țara s-a aflat într-o situație critică, amenințată simultan de două armate roșii, cu sprijin indirect din partea unor puteri occidentale nemulțumite de acțiunile Bucureștiului.
Salvarea a venit din mai multe direcții. Armata română a dovedit capacitate de reacție și rezistență. Franța a intervenit punctual în Basarabia, iar trupele țariste ale lui Denikin au obligat Rusia să își mute atenția de pe România. În final, contraofensiva românească a încheiat experiența Republicii Sovietice Ungare și a pus capăt unuia dintre cele mai periculoase comploturi din istoria României moderne.
