Păgubosul tren Alstom Coradia a ajuns să mai parcurgă doar două curse pe zi. Călătorii români nu se pot bucura de condițiile excelente din noile achiziții ale CFR

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 12-02-2025 09:24

Article thumbnail

Sursă foto: Alstom

Așteptat de călători, anunțat de autorități cu entuziasm la momentul inaugurării, celebrul tren Alstom Coradia a ajuns să mai parcurgă doar două curse pe zi. Puțini pasageri se pot bucura, de fapt, de condițiile excelente oferite în noile achiziții ale CFR.

Planurile nu s-au potrivit cu realitatea. Cu toate că ar fi trebuit să facă patru drumuri pe zi, între București și Brașov, s-a ajuns la înjumătățirea numărului.

Noul tren Alstom Coradia este primul achiziționat de Ministerul Transporturilor (prin ARF) în ultimii 22 de ani. A fost inaugurat în noiembrie 2024, însă a avut unele probleme după prima cursă.

„După finalizarea cu succes a cursei inaugurale, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră au apărut mesaje de eroare cu privire la unele funcţii, pe computerul de bord. Trenul este complet funcţional, dar, dată fiind prioritatea acordată de Alstom siguranţei pasagerilor mai presus de orice, am decis să ţinem trenul în depou, pentru a efectua activităţi suplimentare în vederea confirmării funcţionalităţilor şi siguranţei”, a transmis compania într-un comunicat, în noiembrie 2024.

Te-ar putea interesa și: Statul renunță la nota de plată. Alstom ar putea scăpa de amenda de 38 milioane euro, prevăzută în contract pentru întârzierea livrării trenurilor de ultima generație

Cum a ajuns noul tren Alstom Coradia să parcurgă doar două curse pe zi

Efectele acelui incident se simt și în prezent. CFR Călători a explicat că motivul pentru care trenul parcurge doar două curse pe zi este că Alstom a cerut ca trenul să fie adus zi de zi în depou după două curse, pentru a remedia unele probleme ce apar la sistemele de bord.

„Nu am anulat niciun tren Alstom, ci Alstom ne-a solicitat ca rama electrică să intre după ora 11 în depou, fiindcă aveau mici probleme de remediat. Trenul avea și o plecare mai târzie, dar Alstom nu ne-a mai pus rama la dispoziție”, a spus Traian Preoteasa, director general CFR Călători, potrivit Hotnews.

Preoteasa a precizat că Alstom vrea să facă verificări la sistemul de bord după fiecare a doua cursă, trenul fiind ținut în depou până a doua zi.

„Alstom îl vrea în depou pentru remedierea unor…nici nu le-aș spune defecțiuni, ci ar fi ceva la sistemul de bord. Alstom a solicitat să aducem trenul în depou după cea de-a doua cursă și ni-l dă abia a doua zi”, a mai spus șeful CFR Călători.

Te-ar putea interesa și: Trenurile Alstom Coradia zac în depou. Mijloacele de transport în comun vin unul după celălalt, dar românii continuă să meargă cu vechile garnituri

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri