România a început să conteze tot mai mult pe segmentul de oenoturism. Astfel, mai multe domenii s-au specializat pe acest tip de turism. Dintre acestea se remarcă un castel din Transilvania, care este un adevărat simbol al Domeniului Jidvei. Este vorba despre Castelul Bethlen-Haller, care este situat în localitatea Cetatea de Baltă, în județul Alba, pe malul Târnavei Mici.
Castelul, care a fost desemnat de Top Hotel Awards ca fiind „Cea mai bună destinație de turism viticol din România”, este un loc plin de farmec și cu o poveste impresionantă.
„Atunci când am inițiat procesul de restaurare, în 2003, în România nu se vorbea despre oenoturism, gândul cu care am început a fost acela de a lăsa o moșternire peste generații comunității și zonei, pentru că dincolo de legătura strânsă cu vinurile Jidvei, castelul este un simbol al Văii Târnavelor.
În activitatea noastră de oenoturism, am încercat să valorificăm elementele care definesc cel mai bine cultura zonei, iar astăzi, Castelul Bethlen-Haller este un loc unde istoria întâlnește contemporanul, iar autenticitatea satului transilvănean se îmbină cu eleganța aristocrației din secolele trecute.
Recent, am obținut clasificarea de 5 stele pentru cazare și restaurante, ceea ce înseamnă o mare recunoaștere pentru toate eforturile din ultimii 20 ani, iar distincția oferită de TopHotel Awards ne onorează nespus de mult”, a declarat Claudiu Necșulescu, președintele Grupului Jidvei.
(CITEȘTE ȘI: Castelul din România pe care l-a ochit Ion Țiriac. Miliardarul vrea cu tot dinadinsul să cumpere o adevărată bijuterie arhitectonică)
Palatul Bethlen-Haller, paradisul din inima Transilvaniei
Castelul Bethlen-Haller a fost construit între anii 1560 - 1624 de tatăl cancelarului Transilvaniei, Miklos Bethlen. Castelul a fost construit în stil renascentist, după modelul celebrelor palate de pe valea Loirei. Acesta a fost gândit ca un castel de vânătoare și agrement, nicidecum ca o reședință cu scop de apărare, astfel atestarea în documentele vremii fiind destul de săracă.
De-a lungul timpului, Castelul Bethlen-Haller a trecut prin numeroase transformări. Construcția actualei clădiri a fost finalizată în anul 1624, iar între anii 1769-1773 castelul a fost reamenajat în stil baroc.
În afara faptului că reprezintă un simbol al Domeniului Jidvei, Castelul Bethlen-Haller se remarcă prin peisajele pitorești, fiind un loc plin de farmec. Cei care ajung aici pot vizita cramele Jidvei și Tăuni, precum și Podgoria Jidvei. În plus, turiștii pot participa la activități de oenoturism pentru a face cunoscută povestea Țării Vinului, ținut al podgoriilor nesfârșite de viță-de-vie, al cetăților de basm și al bisericilor fortificate săsești.
(NU RATA: Castelul ascuns din România pe care trebuie să-l vezi măcar o dată în viață. Se află la o oră de mers de Cluj Napoca)













