Orașul București se poate lăuda cu nenumărate clădiri istorice, adevărate bijuterii arthitecturale. Din păcate, după Revoluția din 1989, multe dintre ele au fost lăsate în paragină. Printre clădirile care au avut această soartă se numără și Palatul Banloc-Goodrich de pe Calea Victoriei.
Una dintre clădirile emblematice din Capitală este Palatul Baloc-Goodrich, cunoscut de bucureșteni drept „Blocul roșu” pentru culoarea roșie a fațadei sale, care a fost însă tencuită cu gri în anii ’80.
Palatul Banloc-Goodrich, una dintre bijuteriile arhitecturale ale Capitalei
Această clădire cu 8 etaje, situată pe Calea Victoriei nr. 218, a fost construită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de arhitectul Octav Doicescu și inginerul Emil Prager. Blocul era destinat să devină sediu administrativ și de protocol pentru faimosul producător de anvelope american Benjamin Franklin Goodrich, asociat în Compania „Banloc-Goodrich” cu Principesa Elisabeta, fiica cea mare a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.
În anul 1948, blocul Banloc-Goodrich a fost naționalizat, iar din 1963 a devenit sediul Institutului de proiectare pentru Uzine și Instalații din Industria construcțiilor de mașini (I.P.C.M). În ultimii 35 de ani, clădirea s-a aflat în proprietatea mai multor instituții de stat, în prezent fiind lăsată în paragină.
Afectat serios de cutremurul din 1977, blocul de pe Calea Victoriei a fost consolidat parțial la vremea respectivă. Totuși, lucrările au fost efectuate în grabă, astfel că edificiul are în prezent bulină roșie.
Clădirea a fost lăsată în paragină
În 2005, prin hotărâre de Guvern, imobilul aflat în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” a trecut în domeniul public, fiind transferat către Ministerul Muncii și Justiției Sociale în 2007.
De-a lungul anilor, clădirea a fost transferată de Guvern la C.N.S.A.S, apoi la Ministerul Muncii, la Ministerul de Interne, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
În 2023, blocul Banloc-Goodrich a fost propus să devină Muzeul Victimelor Holocaustului din România. Astfel, clădirea urma ca în anul 2024 să intre într-un amplu proces de consolidare, restaurare și modernizare. Cu toate acestea, clădirea a fost lăsată în continuare în paragină, aceasta degradându-se tot mai mult.
„Tencuiala inițială executată pe bază de ciment și vopsită în culoarea roșie a rezistat circa 50 de ani, înainte de a fi schimbată.
Tâmplăria este din metal la parter și din lemn la etaje, ferestrele fiind prevăzute cu jaluzele rulabile din lemn în casete situate în partea superioară a ferestrelor. La nivelul 9 există un pod acoperit cu structură din lemn și învelitoare de tablă. Zona este degradată puternic și are părți lipsă pe unde pătrunde apa în clădire.
Rămasă neocupată, clădirea a fost supusă unui proces de degradare fizică, fiind expusă factorilor climatici prin lipsa unui număr de ferestre, a unor părți din acoperiș, pătrunderea apei în diverse zone și deteriorarea anumitor elemente de construcții și, mai ales, de finisaje.
O cantitate foarte mare de praf s-a strâns în ultimii 15 ani, fiind prezent în toate spațiile. Au mai rămas în clădire, abandonate, mobilier ieșit din uz, dosare și ale obiecte”, se arată în „Studiul de soluție pentru amenajarea Muzeului Holocaustului”.
