Instalarea lui Nicușor Dan la Palatul Cotroceni înseamnă şi modernizarea proprietății în care își are sediul Administrația Prezidențială. Instituţia a lansat prima procedură de achiziție publică din mandat, vizând realizarea unui nou corp de clădire în incinta Palatului Cotroceni.
Prin acest proiect, se vor extinde spațiile existente prin contractarea de lucrări de construcție, în scopul modernizării infrastructurii instituției.
Spaţii noi pentru desfășurarea activităţii
Arhiva Administrației funcționează într-un spațiu impropriu, în clădirea C12, adaptată în trecut pentru acest scop. Construcția respectivă nu a fost concepută inițial pentru a găzdui documente, fiind reconfigurată ulterior pentru a respecta prevederile Legii Arhivelor nr. 16/1996.
Iar prin noua investiţie imobiliară se doreşte dezvoltarea unor spaţii în care să funcţioneze aceste birouri. Documentele, fie ele publice sau clasificate, trebuie conservate în medii specializate, care să le ferească de distrugere, deteriorare sau acces neautorizat. Arhivele Naționale au și ele un rol activ, avizând condițiile de depozitare pentru toate arhivele deținute de instituțiile publice.
Ce va construi Administrația Prezidențială
Instituţia care îl are în centru pe președintele României a lansat proiectul intitulat „Lucrări de construcție a corpului de clădire C12 bis – etapa I”. Noua clădire va fi alipită imobilului C12, formând un complex integrat din punct de vedere funcțional și logistic. Bugetul estimat pentru acest contract depășește 4 milioane de lei, la care se adaugă TVA.
Ce lucrări vor fi efectuate:
edificarea noului corp de clădire,
lucrări de reabilitare a clădirii existente,
reconversia spațiilor interioare pentru a le adapta cerințelor de arhivare.
Sistemele de securitate și infrastructura IT necesare arhivei nu sunt incluse în contractul curent. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 26 iunie 2025.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan s-au certat
Şeful statului le-a transmis liderilor politici că nu e de acord cu creșterea TVA, iar Bolojan i-a explicat președintelui că România riscă o criză de finanțare dacă nu crește rapid veniturile bugetare, dar Nicușor Dan a cerut alte soluții, dat fiind că el a promis în campania electorală că nu va crește TVA. Discuțiile se reiau vineri.
Pe scena politică a apărut numele fostei ministre de Finanțe Anca Dragu, din Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, ca fiind vehiculat drept posibilă propunere de premier care ar putea fi anunțat vineri.


















