Cu o istorie zbuciumată, orașul București păstrează încă aerul vremurilor de altădată mai ales datorită clădirilor istorice care au scăpat de demolările din perioada comunistă. Printre clădirile ce atrag atenția trecătorilor și turiștilor se numără și o vilă somptuoasă situată pe Bulevardul Lascăr Catargiu. Recent, această bijuterie arhitecturală a fost scoasă la vânzare.
Palatul din centrul Bucureștiului a fost scos la vânzare. Care este istoria acestei clădiri impozante
Vila a fost construită între anii 1911 și 1912 după planurile vestitului arhitect Paul Smărăndescu pentru comanditarul Dimitrie Bălescu. Clădirea se află într-o zonă protejată și este înconjurată la rândul ei de clădiri elegante și monumente istorice.
Casa îmbină armonios elemente arhitecturale ce aparțin stilului Beaux-Arts, printre acestea numărându-se: marchiza din fier forjat cu felinare de la intrarea principală, balcoanele franțuzești cu ancadramente bogate ce duc cu gândul la cornul abundenței, ghirlandele vegetale cu frunză de acant și figurile leilor de la cornișă ce simbolizează putere.
Istoria cunoscută a parcelei de teren pe care se află vila începe de la anul 1854. Potrivit datelor din arhive, succesorii unui anume Pandele Bilcescu au vândut parcela de teren lui Mihalache Durma. În anul 1897, la moartea acestuia din urmă, proprietatea a fost vândută către avocatul Scarlat I. Ghica, fiul omului politic Ion Ghica. În ciuda faptului că în 1897 acesta a luat un credit de la Creditul Funciar Urban, instituția de credit cea mai importantă a vremii, nu a construit nicio proprietate pe parcela de teren. Astfel, în anul 1905, Scarlat I. Ghica a vândut terenul unui anume D. D. Maican.
În anul 1909, terenul de 686,65 metri pătrați a fost cumpărat de Dimitrie Bălescu. După trei ani, el l-a comisionat pe arhitectul Paul Smărăndescu să construiască această casă în stilul eclectic academist.
@liviu_dobrin Vila istorica, 1000mp, 686mp teren, 16 camere, arh. Paul Smarandescu#trending #fyp #foryou #fypシ #foryoupage #fypage ♬ sunet original - Liviu Dobrin ?
(CITEȘTE ȘI: Casa Principelui din București ascunde multe secrete. Cui i-a aparținut bijuteria arhitectonică de la intrarea în Palatul Cotroceni)
Interiorul casei este impresionant
Vila din Bulevardul Lascăr Catargiu are 16 camere în care s-au păstrat plafoanele, câteva lambriuri, vitraliile ce străjuiesc scara monumentală de lemn, ușile cu cristal, feroneria de la scara antreului și de la intrare. Saloanele sunt uriașe și luminoase, tavanele înalte și bogat decorate cu stucaturi. Atât demisolul, cât și mansarda oferă spații alternative generoase.
Proprietatea dispune de o curte geometrică ce include spațiu verde și poate servi unor scopuri variate. Și dependința casei este interesantă, ea având pe parcursul anilor diferite întrebuințări. Mai exact, a fost pe rând grajd, apoi garaj. În trecut, în clădirea principală au funcționat diverse sedii de ambasade, iar acum a fost retrocedată și scoasă la vânzare.
(NU RATA: Casa din București folosită ca Templu Masonic. Secretul clădirii unice de pe Strada Armenească din Capitală)


















