Palatul Oscar Maugsch, achiziționat în urmă cu șase ani de la BCR, se vinde. Un milionar român a prezentat o ofertă

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 23-01-2026 09:40

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

În 2019, Palatul Oscar Maugsch, monumentul istoric din Capitală, a fost achiziționat de la Banca Comercială Română (BCR). Cumpărătorul? Este vorba despre familia Dayan, aflată în topul celor mai bogate familii din Israel. Acum, însă, clădirea se află în plin proces de vânzare.

Palatul urmează a fi consolidat și transformat într-un hotel de 5 stele Sofitel, au anunțat jurnaliștii de la Profit.ro. Totodată, oamenii de presă au informat că printre ofertanți se află cel puțin un milionar român.

Palatul Oscar Maugsch, vândut din nou

Familia Dayan a cumpărat clădirea istorică din Piața Universității la capătul anului 2019. Tranzacția a fost realizată prin intermediul unui vehicul investițional administrat de un director al grupului imobiliar Vivion, care deține hoteluri și clădiri de birouri în Germania și pe teritoriul Marii Britanii, cu un portofoliu evaluat la 4,1 miliarde de euro.

Suma acestui business a depășit cu circa 40% valoarea de evaluare, care a fost de 20 de milioane de euro, potrivit sursei menționate anterior.

Acum, proprietarul a hotărât să vândă clădirea și se află în discuții cu mai mulți potențiali cumpărători. Cele mai multe oferte au venit din partea afaceriștilor români, iar pe listă se află cel puțin un milionar din țara noastră.

Multe milioane de euro pentru partea de renovare

În urmă cu mai bine de doi ani, familia Dayan a dat startul procesului de autorizare în vederea consolidării, restaurării și recompartimentării palatului. Scopul? Transformarea clădirii într-un hotel de 5 stele afiliat rețelei Sofitel, parte din grupul francez Accor. Investiția în proiectul de renovare a fost estimată la acea vreme la aproximativ 20 de milioane de euro.

Planul cuprinde realizarea unui hotel cu 157 de camere, cu două restaurante și patru etaje, dar și cu o sală de evenimente. Totodată, se are în vedere apariția unui centru spa. În luna martie a anului trecut, Nicușor Dan, primarul general al Capitalei de atunci, a semnat autorizația pentru restaurarea Palatului Oscar Maugsch.

Ran & Morris, firmă înființată la Tel Aviv, a câștigat mandatul pentru designul proiectului în urmă cu doi ani. În colaborare cu firma românească Cumulus, specializată în sectorul arhitecturii, designerii au întocmit planuri pentru a uni cele două corpuri ale clădirii.

Avere de peste 1,6 miliarde de dolari pentru familia Dayan

În București, familia Dayan mai deține două clădiri de birouri de clasa B. Această familie din Israel este formată din 12 frați și surori. Baza averii familiei a fost pusă de Miki Dayan, cel mai mare frate. În prezent, Amir Dayan gestionează personal afacerile imobiliare.

Familia Dayan s-a clasat pe locul 49 în topul celor mai bogați israelieni, realizat de Forbes, cu o avere estimată la 1,62 miliarde de dolari.

TE-AR PUTEA INTERESA: Milionarii care intră într-un business din orașul lui Bolojan. Vor deveni acționari ai afacerii de mare succes

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri