Paradisul unde bogații României își trimit banii. Calvarul taxelor impuse de Uniunea Europeană este evitat de către toate persoanele cu averi considerabile

Autor: Vlad Ionescu

Publicat: 30-04-2025 09:07

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Într-o Românie în care majoritatea cetățenilor se luptă să acopere cheltuielile de zi cu zi, o categorie restrânsă, dar foarte influentă financiar, își consolidează averile în destinații exotice cu regimuri fiscale extrem de permisive. Departe de ochii fiscului românesc, aceste sume impresionante sunt mutate strategic în conturi, investiții și proprietăți de lux, din Londra până în Dubai.

Potrivit unor estimări recente, românii cu averi considerabile dețin peste 10 miliarde de dolari în diverse paradisuri fiscale. Acești bani nu stau doar în conturi bancare, ci sunt direcționați spre acțiuni, obligațiuni și fonduri de investiții. Este vorba despre o sumă echivalentă cu aproximativ 4% din PIB-ul României – un indicator clar al proporției fenomenului.

CITEȘTE ȘI: „Alpii Carpaților”, bijuteria din inima Ardealului. Locul de basm care i-a cucerit pe cei de la National Geographic

Investiții imobiliare în marile capitale ale luxului

O parte importantă din această avere se regăsește în proprietăți imobiliare spectaculoase, situate în unele dintre cele mai scumpe și prestigioase orașe ale lumii. Dubai, Paris, Londra și Coasta de Azur sunt doar câteva dintre destinațiile preferate de investitorii români, care au cheltuit peste 340 de milioane de dolari pentru achiziția de apartamente, vile și reședințe exclusiviste.

Atracția este explicabilă nu doar prin stilul de viață oferit, ci și prin regimul fiscal favorabil. În Dubai, de exemplu, nu se percepe impozit pe venit, ceea ce face orașul extrem de atractiv pentru persoanele cu avere ridicată. În contrast, România păstrează un impozit pe venit de 10% și impune contribuții sociale care depășesc 35% – printre cele mai mari din Uniunea Europeană.

În timp ce aceste sume colosale sunt plasate în afara granițelor, românii de rând au o avere netă medie estimată la doar 17.000 de euro, conform datelor Băncii Naționale. Mai bine de 40% din această avere este reprezentată de locuințele proprii, iar restul se regăsește în pensii private, acțiuni sau titluri de stat.

Cu toate acestea, România rămâne o economie în creștere, iar puterea de cumpărare a populației atinge în prezent aproximativ 80% din media UE. Florin Dănescu, președintele Asociației Române a Băncilor, afirmă că „ritmul de creștere al bunăstării în România este printre cele mai mari din Europa”, comparabil cu Polonia sau Estonia, și că am depășit deja alte state precum Ungaria.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri