Capitala câștigă cursa cu multe alte orașe din țară la capitole precum oportunități profesionale, salarii, acess la diferite servicii, dar pierde categoric când vine vorba despre calitatea vieții, o arată clar o statistică recentă. Orașul este liderul absolut al unui top rușinos.
Apare însă paradoxul București. În mod neașteptat, cele mai scumpe și căutate cartiere sunt cele în care viața este un chin.
Specialiștii trag un semnal de alarmă, dezvăluind un detaliu din viața bucureștenilor ce le poate afecta sănătatea. În Capitală găsim nouă din cele mai zgomotoase 10 intersecții din țară. În fiecare, nivelul sunetului este comparabil cu cel produs de un concert rock în aer liber.
În intervalele cu trafic intens, nivelul depășește și 100 de decibeli, factor ce poate avea consecințe nedorite asupra sănătății.
„Probleme de atenţie, de concentrare, de memorie, performanţa la locul de muncă, stres, anxietate inclusiv tulburări de somn, probleme comportamentale, iritabilitate, furie, tristeţe la adulţi iar la copii pot să fie inclusiv probleme pe partea academică, de dificultăţi de învăţare, atenţie, concentrare", a explicat Geta Udrea, psiholog, potrivit Observator News.
Te-ar putea interesa și: Cluj și București, umilite de un mic oraș al țării. Urbea a fost inclusă într-un top prestigios, alături de Colmar și Marbella
Cât ajunge să coste metrul pătrat
Cea mai gălăgioasă zonă din întreaga țară este Ștefan Cel Mare din București. Peste 100.000 de mașini trec zilnic pe acolo.
În topul celor mai zgomotoase cartiere mai apar și Unirii, Piața Victoriei, Universitate, Moșilor, Obor. În ciuda faptului că aglomerația transformă viața locuitorilor într-un adevărat chin, în aceste zone întâlnim cele mai scumpe și căutate apartamente din tot orașul.
„Bulevardul Unirii este unul dintre cele mai dezirabile bulevarde să locuieşti prin prisma faptului că blocurile sunt construite în anii '90. Începând de la piaţa Alba Iulia şi până la Casa Poporului știm cu toţii ce trafic este pe acest bulevard şi cu toate astea apartamentele sunt extraordinar de căutate", a declarat Alexandru Pricop, consultant imobiliar, pentru sursa citată.
În aceste zone, prețul mediu pentru un metru pătrat se apropie de pragul de 2.000 de euro.
Te-ar putea interesa și: Blocurile vapor din București, clădirile unice din țară ce îi uimesc pe străini. Românii trec zilnic pe lângă ele, fără să le observe


















