Paradoxul din Bulgaria despre care turiștii din România habar nu aveau. Există o singură societate care controlează totul în această zonă

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 07-08-2024 08:46

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cu toate că țara vecină este, de ani buni, alegerea preferată a turiștilor din România în timpul lunilor de vară, există un paradox din Bulgaria de care cei mai mulți nu au habar. Elementele ce îi atrag pe vizitatori ca un magnet sunt „opera” unei singure societăți ce controlează totul în acea zonă. 


Așa cum se întâmplă în fiecare vară, de mai bine de două decenii, românii iau cu asalt stațiunile de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre. Un specialist din domeniul turismului a dezvăluit de unde provine, de fapt, marele avantaj ce transformă zona într-un magnet pentru turiști.

Preferințele turiștilor din România rămân neschimbate


În ultimele decenii, s-a conturat o preferință clară a românilor. Tot mai mulți aleg să își petreacă vacanțele din lunile sezonului cald dincolo de granițele României. Destinațiile preferate rămân aceleași, pe primele locuri în clasament regăsim Bulgaria, Grecia, Turcia și Italia
.

Cea mai simplă variantă este, fără dar și poate, țara vecină. În doar câteva ore de mers cu mașina, românii se pot bucura de vacanța visată. Prețuri accesibile, chiar mai mici decât pe litoralul nostru, servicii de calitate, unități de cazare curate, modernizate, multitudinea de hoteluri ce oferă servicii all-inclusive - sunt doar câteva dintre motivele pentru care prima alegere a multora este Bulgaria.
„În Bulgaria, cea mai căutată destinație este stațiunea Nisipurile de Aur, pentru că de la an la an se investește, se renovează hoteluri, multe hoteluri de trei stele au intrat în lanțuri internaționale - sau, oricum, au fost modernizate - au ajuns la patru și cinci stele.

Românul preferă, în general, hotelurile de patru stele cu all inclusive, nu trei! Nici cinci neapărat, fiind ceva mai scumpe. Nisipurile de Aur e și la mijloc și ca stil între Albena și Sunny Beach”, a explicat purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Traian Bădulescu, potrivit DCNews.

Te-ar putea interesa și: Ce primesc românii la All-Inclusive în Bulgaria? O turistă a arătat tot ce a mâncat într-o zi la un hotel de pe litoralul bulgăresc

Paradoxul din Bulgaria ce a transformat o stațiune în magnet pentru străini


A doua stațiune din topul preferințelor românilor este Albena. Acolo ne lovim de un paradox despre care foarte puțini turiști au habar. Cele peste 40 de hoteluri din stațiune aparțin, de fapt, unei singure societăți. Fiecare unitate de cazare are propria sa plajă privată, iar turiștii își pot lăsa liniștiți mașinile oriunde, accesul în Albena se face doar pe la o barieră.
„Albena e pe locul doi în preferințele românilor, fiind dedicată familiilor cu copii, e o stațiune liniștită, are 40 și ceva de hoteluri și toate aparțin aceleiași societăți.

Fiecare hotel, din Albena, indiferent unde se află, are plaja lui, fiind aceeași societate care administrează totul. De asemenea, poți parca oriunde în stațiune dacă nu găsești la hotel, e o stațiune cu barieră”, a precizat specialistul.

Te-ar putea interesa și: Se înrăutățește situația la granița cu Bulgaria. MAE, anunț de ultim moment pentru românii care se pregătesc de concediu
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri