Ucraina ne fură laurii de grânarul Europei. Avem producții de grâu record, dar importăm pâine pe bandă rulantă

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 30-06-2025 11:25

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

România are șanse mari să redevină grânarul Europei. Estimările specialiştilor arată că vom avea cea mai mare recoltă de grâu din ultimele aproape 3 decenii.
Însă, fermierii nu sunt mulţumiţi. Deși totul s-a scumpit, preţul grâului rămâne acelaşi din 2024, în jur de 900 de lei tona. Tristul paradox face ca grâul exportat de noi să se întoarcă în ţară sub formă de pâine, importată în cantități alarmant de mari, mai ales din Ucraina.

În vestul ţării, fermierii au început treieratul. Se recoltează culturile de rapiţă și grâu ale căror spice s-au copt chiar și cu 3 săptămâni mai devreme.

Căldura îi ajută mult pe fermierii români

Alexandru Degianski administrează 3.000 de hectare de teren pe care a cultvat rapiţă şi grâu. El se bucură de canicula evitată la unison de toată lumea.

salariul unui tractorist

"Paradoxal, față de restul breslelor, în agricultură ne place căldura, cât mai intensă în perioada recoltatului pentru că atunci materialul este uscat și alunecă mai bine în combină și este treierat mai ușor. Nu am dreptul să mă plâng în privința culturilor de toamnă în speță grâu și rapiţă, pentru că am avut parte de o iarnă relativ normală, trebuie să privim cu mulțumire către cer pentru că ne-a dat exact ce am vrut când am avut nevoie", spune fermierul.

Când este arșiță grâul se recoltează mai ușor, iar combinele merg mai bine, consumul fiind mai mic. În combină, căldura este anihilată cu aer condiționat, utilajele moderne și performante asigurând condiții de top.

Grâul a doborât orice record în 2025

În timp ce rapița are un an în grafi, recolta de grâu e peste așteptări. Totuși, preţul este unul piperat, în jur de 900 de lei pe tonă.

"Prețurile sunt raportate la nivel de producție și cu cât producția este mai mare cu atât prețul va fi mai mic. Probabil este o strategie din partea traderilor în România, spre 50% din fermieri se află în faliment tehnic deci, semnalele sunt cât se poate de clare că nu este ușor", a declarat fermierul Alexander Degianski pentru Observatornews.

Potrivit Cocereal, România ar putea ajunge în 2025 la 11,5 milioane de tone de grâu, cu aproape un milion de tone în plus față de 2024. Aceasta cifră înseamnă că țara noastră se pregătește să redevină unul dintre principalii exportatori din UE.

CITEȘTE ȘI: România redevine "grânarul Europei". Agricultorii nu s-au mai bucurat de un an așa de bun din 1997 încoace

Importăm peste un milion de tone de grâu, în special din Ucraina

Paradoxul face că importăm peste un milion de tone de grâu, în special din Ucraina. Practic, exportăm materie primă, dar apo importăm produsele finite, pâine şi patiserie.

"Nu putem procesa mai mult de 3,2 miloane de tone, de un consum lunar, la nivel naţional, de circa de 280.000 de tone, dacă mai punem şi rezerva de stat, nu ţinem mai mult de 4.000.000 de tone în ţară. Noi nu avem suficent de multă tehnologie, know-how şi energie ieftină pentru a putea procesa şi plasa produsele pe piaţa românească", spune Cezar Gheorghe, expert comerţ cereale.

La nivel european se estimează o creștere a producției de grâu cu 20 de milioane de tone față de 2024.

CITEȘTE ȘI: Danezii discreți care dețin mii de hectare în România fac bani frumoși în țara noastră. Secretul succesului constă în răbdare și în investiții majore

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri