Parcul de retail din Ploiești vândut unui grup de top. Compania austriacă deține șapte centre comerciale în România

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 21-11-2025 12:06

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Lanțul de supermarketuri La Cocoș a vândut parcul de retail din Ploiești, acolo unde are magazinul #2 din oraș, cel de pe strada Poligonului nr. 5-7. Cumpărătorul? Este vorba despre Supernova, o companie specializată în dezvoltarea și achiziția de parcuri de retail, care în 2021 a cumpărat și spațiile unităților Cora din România.

Tranzacție importantă în Ploiești

Austriecii dețin aici șapte centre comerciale, iar în șase dintre acestea au funcționat în trecut hypermarketurile Cora.

Proiectul are o suprafață închiriabilă de aproximativ 24.000 de metri pătrați și 10 chiriași. Magazinul La Cocoș ocupă 13.200 de metri pătrați. Complexul a fost finalizat în anul 1985, fiind modernizat în 2022.

Oamenii de presă de la Economica.net au încercat să-i contacteze pe reprezentanții companiei Supernova. Aceștia au transmis că valoarea tranzacției este confidențială. Nici reprezentanții La Cocoș nu au dorit să dea detalii pe marginea acestui subiect.

Totuși, din informațiile obținute de jurnaliști, tranzacția este inclusă într-un plan comun ce vizează o extindere a lanțului de magazine La Cocoș în spațiile deținute de Supernova.

În 2025, La Cocoș a inaugurat cea de-a cincea unitate a rețelei, într-un spațiu al Supernova, părăsit de retailerul francez Carrefour în luna mai.

Schwarz intră în acțiune

La Cocoș, singurul jucător independent autohton care a depășit pragul de un miliard de lei în 2024, va intra în portofoliul gigantului german Schwarz, cea mai mare entitate europeană din sectorul de retail și a treia la nivel mondial, care deține Kaufland și Lidl.

Grupul vizează preluarea unui pachet de 70% din acțiunile companiei din România: „Identitatea brandului va fi păstrată integral - de la formatul de magazin și politica de prețuri, până la echipa actuală - pentru a susține accelerarea extinderii rețelei, atât în România, cât și în Europa”.

La Cocoș are planul de a deschide 12 noi magazine în următorii 3-5 ani, până la atingerea unui total de cel puțin 15 unități și a unei cifre de afaceri de un miliard de euro. În prezent, retailerul operează șase magazine cu prețuri în cascadă, iar al șaptelea urmează a fi deschis la Arad, în data de 28 noiembrie.

Portofoliul Supernova sare de suma de două miliarde de euro

Supernova se laudă cu o prezență masivă, în șapte țări - printre care se numără Croația și Italia, dar și cu un portofoliu de 118 proiecte imobiliare active, evaluat la 2,4 miliarde de euro.

Austriecii au sosit pe piața din România în luna noiembrie a anului 2020, prin preluarea centrului comercial Jupiter City din Pitești, de atunci complet renovat.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri