Președintele Franţei foloseşte parfum „în cantități industriale”, iar asistenții îi simt „prezența” înainte să intre în încăpere, potrivit dezvăluirilor publicate într-o nouă carte despre viața de la Palatul Élysée.
Jurnalistul Olivier Beaumont de la Le Parisien a notat în cartea "Tragedia de la Élysée" că Emmanuel Macron se dă parfumul Dior Eau Sauvage, o apă de parfum extrem de populară, văzută de președinte ca un „atribut al puterii”.
Parfumul costă 104 lire sterline
Parfumul, într-o sticlă de 100 de ml în valoare de 117 euro, se află tot timpul „la îndemână, în special într-unul dintre sertarele biroului său”.
„Vizitatorii mai puțin obișnuiți ar putea să se simtă copleșiți de mirosul floral și moscos, la fel de rafinat pe cât este de puternic. Este un semn al unui singur lucru: că președintele este în clădire.
Așa cum Louis al XIV-lea își făcea simțită prezența prin parfumuri în galeriile de la Versailles, Emmanuel Macron le folosește ca element al autorității sale la Élysée”, scrie în cartea respectivă.
Dior Sauvage, la care a făcut reclamă şi Johnny Depp din 2015, este cel mai vândut parfum din lume.
Macron cere acţiuni contra Rusiei
Președintele francez a cerut „acțiuni ferme" dacă Rusia continuă „să refuze pacea".
„Gândurile mele sunt alături de copiii și toate victimele civile ale atacurilor sângeroase efectuate de Rusia, inclusiv pe 4 aprilie la Krivoi Rog.
Este nevoie de un armistițiu cât mai curând posibil. Și de acțiuni ferme dacă Rusia continuă să încerce să câștige timp și să refuze pacea”, a scris Macron pe platforma X.


















