Relațiile diplomatice dintre Iran și Marea Britanie se normalizează după ce, în anul 2011, un grup de studenți a atacat ambasada britanică din Teheran.
Cele două țări au decis să dea la o parte diferendele care le separă și reiau legăturile diplomatice la nivel de ambasadori, informează site-ul agenției France-Presse, potrivit Mediafax.
Hamid Baeidinejad, în vârsta de 53 de ani, a fost delegat drept reprezentantul Teheranului la Londra. Acesta a jucat un rol crucial în cadrul negocierilor care au condus la acordul nuclear din 2015 si ridicarea sanctiunilor internationale asupra Iranului.
Nicholas Hopton a devenit primul ambasador al Marii Britanii la Teheran, la cinci ani dupa ce relatiile diplomatice între cele doua tari au fost întrerupte, dupa ce mai mulți studenti iranieni au atacat două clădiri ale ambasadei Marii Britanii din Iran.
"Îmbunatatirea relatiilor diplomatice ne ofera oportunitatea de a dezvolta discutiile în privinta mai multor probleme, inclusiv a cazurilor consulare în privinta carora sunt profund îngrijorat. Sper ca acest fapt sa marcheze o viitoare cooperare mai productiva între tarile noastre, permitându-ne sa discutam în mod direct probleme precum drepturile omului sau rolul Iranului în regiune, precum si implementarea acordului nuclear si expansiunea relatiilor comerciale dintre cele doua tari", a declarat ministrul britanic de Externe, Boris Johnson.
În cadrul atacului din 2011 asupra ambasadei Marii Britanii la Teheran, mai multi studenti au patruns în interiorul cladirii rupând steagul Marii Britanii, fotografiile Reginei Elisabeta II si vandalizând birourile. În urma acestui incident, ambasadorul britanic a fost retras, iar legaturile comerciale din cele doua state au fost reduse, desi violentele au fost mai târziu condamnate chiar si de liderii si politicienii iranieni.
Ambasada Marii Britanii la Teheran a fost redeschisa în august 2015, la o luna dupa semnarea acordului nuclear dintre cele doua state.
Iranul menține asupra Marii Britanii o suspiciune istorica, care dateaza înca de la începutul secolului 20, moment în care Londra s-a amestecat în politica interna iraniana pentru a asigura accesul la petrol mai ieftin pentru Compania de petrol anglo-iraniana (devenita apoi BP).
