Traficul rutier din București este un adevărat coșmar pentru toți șoferii. În aceste condiții, autoritățile încearcă să dezvolte cât mai multe proiecte de infrastructură care să decongestioneze traficul rutier din Capitală.
În cursul zilei de miercuri, 5 iunie 2024, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a făcut un anunț important pentru toți bucureștenii. Prin intermediul paginii personale de Facebook, edilul a prezentat planul spectaculos pe care îl are pentru construirea unui pasaj subteran în Sectorul 3.
Planurile Primăriei Sectorului 3 al Capitalei vizau inițial construirea a două pasaje rutiere subterane în zonele Dristor și Calea Vitan. Acestea urmau să facă parte dintr-un amplu proiect de fluidizare a traficului rutier pe Șoseaua Mihai Bravu. Valoarea totală a investiției se ridica la 347,51 milioane de lei, inclusiv TVA.
(CITEȘTE ȘI: Județul care este campion la atragerea fondurilor europene. Dolj – locul I pe țară la gradul de absorbție al banilor nerambursabili)
Proiectul mamut al lui Robert Negoiță. Un pasaj ultra-modern se va construi în Sectorul 3
Noul pasaj va avea o lungime totală de 1,7 kilometri, devenind astfel cel mai lung din Capitală. El va avea două benzi pe sens și se estimează că va fi tranzitat de cel puțin 100.000 de mașini în fiecare zi. Noul pasaj va fi construit sub bulevardul Mihai Bravu și va traversa trei dintre cele mai aglomerate intersecții din Sectorul 3.
„Cel mai lung pasaj subteran din București. Câte două benzi pe sens și 1,7 km lungime, ceea ce îl va face cel mai lung pasaj subteran din București și în top 10 cele mai lungi din țară. Va subtraversa 3 dintre cele mai aglomerate intersecții din sectorul nostru și va fi tranzitat zilnic de cel puțin 100.000 de mașini. Termen de execuție: 6 luni.
Am tot discutat de pasajul subteran pe care îl vom amenaja sub bulevardul Mihai Bravu, iar acum a venit timpul să vă și prezint detaliile acestui proiect.
Bonus, pe lângă marele avantaj al deblocării unor zone extrem de aglomerate, odată cu acest pasaj subteran, pe întreg tronsonul de deasupra vom crește suprafața de spații verzi cu zeci de mii de metri pătrați plantând mii de copaci”, a scris Robert Negoiță pe pagina personală de Facebook, unde a postat și un video cu randarea 3D a pasajului.
(NU RATA: Compania Municipală Parking București vine cu precizări, după ce mai mulți cetățeni au primit mesaje de la escroci. Numărul scurt 7458 este în continuare valabil)
















