Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a oferit Lumina Sfântă clericilor și reprezentanților Bisericilor prezenți astăzi, 1 mai, la Mormântul Domnului. Sfânta Lumină a coborât în acest an la ora 13.56, scrie Știripesurse.ro.
Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de slujitori, l-au înconjurat de trei ori, conform tradiției. După această procesiune, Patriarhul a dezbrăcat veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi a luat patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil a intrat în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în fața încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.
Părintele Patriarh Teofil a citit o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși. În urma acestei rugăciuni, Lumina s-a pogorât şi s-a răspândit în Biserică, aprinzându-se totodată şi candela „neadormită” a Sfântului Mormânt.
Rusia, Grecia, Cipru, Moldova, Kazakhstan, Polonia și România sunt ţările care au trimis delegaţii în acest an la Ierusalim pentru a aduce Sfânta Lumină. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă de părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi distribuită la Aeroportul Internaţional Otopeni delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.
***
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.
Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.
Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.
Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.
Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.
Paște 2021. Lumina Sfântă a fost aprinsă!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 01-05-2021 14:56
Trending

11 marActual
Traian Băsescu a devenit sfătuitorul lui Nicușor Dan. Fostul șef al statului știe care este slăbiciunea lui Donald Trump și cum poate profita România de ea

11 marExterne
Ce i-a transmis Vladimir Putin lui Donald Trump după zvonul care a alimentat cea mai mare temere a lumii

11 marActual
Dascălii români mai bogați ca Ion Țiriac și frații Pavăl. Averea fabuloasă pe care au strâns-o îi clasează pe locuri excelente în topul Forbes al miliardarilor lumii

11 marActual
100 de euro chiria și 10 lei pe zi ca să mănânce. Țara unde un pensionar și-a găsit liniștea

11 marExterne
Invazie în UK datorită unui film care rulează și în România. Turiștii dau năvală în capitala Marii Britanii

11 marExterne
Prințesa ajunsă cerșetoare. De la 75.000 de dolari pe an, la ajutor social a fost doar un pas și implementarea AI

11 marExterne
Chinezii au găsit soluția pentru criza chiriilor exorbitante din Europa. Inovația asiaticilor ar putea deveni o variantă viabilă și pe piața imobiliară din țara noastră

11 marExterne
Gogoși de la Lidl, în loc de lemne de foc. Gestul incredibil al unui client fidel al retailerului german

11 marActual
Nicușor Dan îi dă undă verde lui Donald Trump. Președintele României a acceptat propunerea SUA de a disloca avioane de realimentare şi echipamente militare de monitorizare la baza Mihail Kogălniceanu

11 marActual



