O pastilă dezvoltată de gigantul Pfizer ar putea scimba totul în lupta cu Covid-10. Un medicament experimental al Pfizer pentru tratarea Covid-19 de la primele simptome ale bolii ar putea fi disponibil la sfârşitul acestui an, a declarat marţi directorul general al grupului farmaceutic american, Albert Bourla, transmite CNBC.
Compania americană, care a dezvoltat primul vaccin pentru Covid-19 autorizat în SUA, împreună cu compania germană BioNTech, a început în martie un studiu clinic în fază incipientă care testează o nouă terapie antivirală pentru această boală. Medicamentul face parte dintr-o clasă de medicamente numite inhibitori de protează şi acţionează prin inhibarea unei enzime pe care virusul trebuie să o multiplice în celulele umane.
Inhibitorii de protează sunt utilizaţi pentru tratarea altor agenţi patogeni virali precum HIV şi hepatita C. Dacă studiile clinice merg bine şi Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) îl va aproba, medicamentul ar putea fi distribuit în SUA până la sfârşitul anului, a declarat Bourla la emisiunea „Squawk Box” de la CNBC.
Experţii în sănătate spun că medicamentul, administrat pe cale orală, ar putea schimba totul, deoarece persoanele nou infectate cu virusul îl pot folosi în afara spitalelor. Cercetătorii speră că medicamentul va împiedica evoluţia bolii şi va preveni internarea în spital, scrie news.ro.
Pastila care ar putea schimba totul în lupta cu Covid-19! Ar putea fi gata până la final de 2021
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



