La scurt timp după închiderea urnelor și anunul privind eșecul referendului, Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD, a confirmat, pentru Antena 3, că a cerut retragerea Patriarhului Daniel.
"Da, este adevărat că am cerut retragerea Patriarhului Bisericii Ortodoxe. Biserica este mai mult decât atât, este comunitate credincioșilor, ori această comunitate a fost uitată și chiar părăsită. Consider că această îndepărtare a Bisericii de credincioși a condus la acest vot dezastruos de azi. Acest vot era necesar pentru familie și pentru un climat în care credem că poporul român ar fi meritat să-și ducă mai departe existența.
Însă, această atitudine a Patriarhului a condus la o ruptură majoră între Biserică și societate.
Azi, am asistat la un vot împotriva Biseficii Ortodoxe, a ierarhiei, a ceea e oamenii consideră ceva ce nu le mai aparține. Cred că Patriarhul trebuie să se retragă, pentru că acest eșec îl privește pe Patriarh și ierarhia Bisericii Creștinii Ortodoxe", a spus Pavelescu, citat de Observator.
Citește și:
De necrezut! Cine e omul care le-ar fi ajutat pe Udrea și pe Bica să se stabilească în Costa Rica – Conexiuni cu traficanții de droguri
Foarte interesant! Cine sunt și ce profesii au socrii Principelui Nicolae
A ieșit la iveală! Unde dorea să se angajeze Alina Bica, înainte să fie reținută














