Patronii de la Antena 1 o lasă pe Mirela Vaida fără emisiune, după ce audiențele nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor: „Televiziunea e dinamică, iar publicul este cel care decide”

Autor: Luciana Polite

Publicat: 26-04-2025 10:14

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

Zilele acestea, Mirela Vaida a aflat de la patronii Antenei 1 că a rămas, din nou, fără emisiune. Vestea a venit ca un fulger pentru prezentatoarea care abia plecase de la Acces Direct, după 8 ani. Ca să nu existe zvonuri și discuții pe marginea subiectului, cântăreața de muzică populară a dat vestea, pe rețelele de socializare.

În luna martie, s-a aflat că Mihaela Tatu revenea pe TV, după o absență de 14 ani. Urma să se ocupe de emisiunea „În direct cu România”. Planul nu a funcționat așa cum se așteptau patronii trustului, așa că în aprilie se afla deja că Vaida îi va lua locul, iar ea va fi mutată la Acces Direct.

mihaela tatu

Din dorința de a nu „ucide” un format, producătorii s-au gândit că schimbarea va fi benefică. Astfel, au pus-o pe Mihaela Tatu la o emisiune cu care nu s-a înțeles deloc. Rezultatul: ambele producții au ajuns în derivă, așa că Vaida revine de unde a plecat.

CITEȘTE ȘI: Ea este angajata cu cel mai mare salariu din toată România! Mugur Isărescu, Renate Weber și orice politician sunt „săraci” pe lângă șefa Petrom

De când revine Mirela Vaida la Acces Direct. Când va fi difuzată emisiunea de la Antena Stars

Mirela Vaida se mută la Acces Direct, de luni până vineri, de la 16:00, pe Antena Stars. A ținut să transmită că a făcut tot ce a ținut de ea, dar că publicul tot nu a apreciat producția.

mirela vaida

„Dragii mei prieteni, În direct cu România, se încheie aici. A fost o perioadă scurtă, în care eu am încercat să dau tot ce ține de mine pentru acest produs, din păcate nu este suficient de multe ori, iar cel care face, care dă măsura tuturor lucrurilor, este publicul telespectator. Eu le mulțumesc celor care au fost alături de mine și mulțumesc echipei pe care am cunoscut-o în urmă cu trei săptămâni, și care este o echipă minunată.

Înainte de toate, însă, important este să încerci, nu să te dai bătut, și eșecul face parte din victorie, iar pentru mine n-a fost un eșec, fiecare lucru este o experiență și viața e făcută din încercări și din experiențe. Tocmai de aceea, vă spun că cel mai bine este să fii acolo unde îți e locul și unde te pricepi cel mai bine să faci ce trebuie. Mă întorc la Acces Direct, de luni de la ora 16:00 pe Antena Stars și le mulțumesc tuturor celor care au rămas alături de mine și când am fost jos, și când am fost sus. Viața e dinamică, televiziunea e dinamică, iar publicul este cel care decide. Vă mulțumesc pentru tot și aştept să continuăm împreună”, a transmis Mirela Vaida.

CITEȘTE ȘI: Pensie pentru româncele care nu au muncit o zi în viața lor. Casnicele din Spania care îndeplinesc aceste condiții pot intra în posesia banilor

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri