Pe data de 24 ianuarie urmează să se deschidă un nou magazin La Cocoș, în Brașov. Procesul de recrutare pentru noul punct de lucru a fost făcut public, la fel și salariile și beneficiile, motiv pentru care retailerul s-a trezit cu un număr-record de aplicări. Patronii au ajuns chiar să ia mai mulți muncitori decât doreau pentru că nu au avut, pur și simplu, cum să renunțe la oameni. Au avut sute de interviuri, nici la admiterea la Medicină nu a fost asemenea concurență.
Firma românească a încheiat procesul de recrutare în primele zile ale anului 2025, dar încă primește între 15 și 20 de cereri de angajare, zi de zi. Unele publicații au spus că au „nevoie acută” de personal, iar acum, comerciantul este nevoit să vină cu precizări.
„Compania noastră primeşte zilnic între 15 şi 20 de cereri de angajare şi nu se află în niciun moment într-o situaţie de criză de personal. Dimpotrivă, procesul de recrutare pentru deschiderea primului nostru magazin La Cocos din Braşov, programată pe 24 ianuarie 2025, s-a încheiat deja cu succes acum câteva zile”, a transmis miercuri, 15 ianuarie, compania.
Peste 1.000 de români au fost interesați de un job la magazinul La Cocoș. Ce salarii oferă angajatorul râvnit
În doar două luni, departamentul lor de resurse umane a primit mai bine de 1.000 de CV-uri și a desfășurat 700 de interviuri. În final, au angajat cu 20% mai mulți oameni decât se așteptau: 160.
„În cele 60 de zile dedicate acestui proces, am primit un număr impresionant de peste 1.000 de CV-uri. După o selecţie riguroasă, am invitat 700 de candidaţi la interviu. Datorită interesului foarte mare, am decis să recrutăm peste necesarul iniţial, angajând la 120% din numărul planificat. Avem deja aproximativ 160 de persoane angajate, ceea ce reprezintă cu 20% mai mult decât planificasem pentru primele 6-9 luni de la deschidere”, se mai arată în comunicatul de presă.

Pentru posturile din Brașov, de la nou magazin, salariul brut ar fi de 7.1000 de lei, conform presei locale. Suma include bonuri de masă incluse de 840 de lei. Pe lista lor de beneficii, se numără și:
100 de lei primă de Paşte sau Crăciun pentru fiecare an de vechime;
primă de zi de naştere – 150 de lei;
80 de lei primă de Ziua Copilului pentru fiecare copil;
80 de lei primă de Ziua Femeii (doar pentru doamne).


















